În urma reacției sale vehemente la încheierea partidei dintre CFR Cluj și FCSB 1-1, comentatorul Emil Grădinescu l-a acuzat pe arbitrul Sebastian Colțescu de corupție, catalogându-l drept „influențabil”.
Emil Grădinescu a exprimat indignare față de decizia lui Sebastian Colțescu de a anula golul marcat de Florinel Coman, invocând un fault în faza premergătoare. Comentatorul a comparat atmosfera meciului cu cea din anii '90, când totul părea regizat de la „centru”.
Deși avea în trecut un respect pentru Colțescu, Grădinescu a menționat că acest sentiment s-a risipit complet.
Emil Grădinescu, critici dure la adresa lui Colțescu
Emil Grădinescu susține că în confruntarea dintre FCSB și CFR Cluj a observat cât de mult pot să scadă în apreciere doi arbitri din Superligă, care primesc compensații considerabile pentru munca lor.
„E incredibil! E inimaginabil! Să întorci faza cu mai mult de 40 de secunde și să dictezi anularea golului după un tackling care după toate regulile fotbalului mondial e corect.
Crețu joacă mingea, îl atinge pe Otele, Otele după ce e atins mai calcă o dată cu piciorul stâng, iar apoi îndoaie genunchiul și cade. Fără să fie vorba de fault. E un tackling corect. Să întorci faza după nu știu câte pase și să anulezi un gol e exemplu clar de rea voință”, a spus comentatorul.
Colțescu, numit „corupt și influențabil”
În continuare, acesta l-a criticat și pe Găman, pe care l-a pus în aceeași oală cu Colțescu. Mai mult, pe care din urmă, Emil Grădinescu l-a catalogat drept „un arbitru influențabil și corupt”.
„Ăsta nu mai e sport. E ca și cum am primi un scuipat în ochi. «Hai sictir! Voi vă uitați degeaba. Noi dictăm ce se întâmplă aici». Ăsta nu mai e sport. E o hoție antologică! E cea mai mare hoție pe care am văzut-o în ultimii ani. Poate că penalty-ul dat de Colțescu pentru FCSB în meciul cu Farul”.
Comentatorul afirmă că el merge pe varianta că ceea ce s-a întâmplat a fost o rea voință, care a condus la acea decizie incorectă.
El precizează că nu simpatizează deloc cu FCSB, echipă care este gestionată în mod discreționar, însă consideră că nu poți să-ți batjocorești publicul.
Emil Grădinescu: „Domnul Colțescu, la 8 dimineața, cu două pahare de whisky”
Revoltat, Emil Grădinescu a relatat o întâmplare din aeroport, de acum mai mult timp. Atunci, s-a întâlnit cu mai mulți arbitrii, printre care și Sebastian Colțescu.
În ciuda orei, opt dimineața, arbitrul avea deja la activ două pahare de vin, potrivit comentatorului.
„Și printre ei era și Colțescu, care era arbitru de rezervă sau VAR. Domnul Colțescu, la 8 dimineața, începuse bine, cu vreo două pahare de whisky.
Totuși, băi, ești arbitru. Se presupune că faci performanță, că ai grijă de ce bagi în tine. Și el îi dădea cu whisky... Mă gândeam «Băi, ești arbitru. Ești în public. Te văd niște nenorociți de jurnaliști. Și tu îi dai cu whisky». Și mă întrebam dacă omul ăsta mai are drag de meserie...”, a adăugat Grădinescu, potrivit gsp.ro.