Emil Boc: "Nu mi-a fost solicitată o vilă de protocol ca locuinţă pentru preşedinte"

Emil Boc: "Nu mi-a fost solicitată o vilă de protocol ca locuinţă pentru preşedinte"

Emil Boc, fostul premier al României, a demontat acuzaţiile făcute azi de Victor Ponta conform cărora preşedintele Traian Băsescu ar fi solicitat un imobil care să îi servească drept locuinţă la finalul mandatului.

"Niciodată preşedintele României nu mi-a solicitat, în calitate de prim-ministru, atribuirea vreunei vile de protocol pentru instituţia prezidenţială. Cu atât mai mult, niciodată nu mi-a fost solicitată vreo vilă de protocol în perspectiva unei locuinţe după terminarea mandatului de preşedinte al României. Din acest punct de vedere, pot să afirm clar şi răspicat că o asemenea solicitare nu a existat din partea preşedintelui României şi, din acest punct de vedere, afirmaţiile premierului nu au acoperire în realitate", a declarat Emil Boc. "Am un mare regret că am numit un mincinos prim-ministru", a fost reacţia lui Traian Băsescu la acuzaţiile lui Victor Ponta."N-am cerut niciodată astfel de acţiuni de la RA-APPS. Mai am la dispoziţie Vila Lac 3 până în 2014, când îmi termin mandatul. Nu am nicio legătură cu îmbunătăţirile pe care le face RA-APPS în vilele sale". Băsescu a mai comentat că Ponta "a ajuns deja să fie recunoscut pe plan european ca un mincinos. aşa că încă o minciună în pus, de uz local, nu mai contează".

Citiţi mai mult: Ponta se joacă de-a ghidul prin vilele de protocol. Traian Băsescu demontează acuzaţiile

Ne puteți urmări și pe Google News