Alegătorii din Elveția au respins prin vot propunerea unui partid naționalist vizând reducerea numărului de cetățeni din UE care să poată locui și lucra în țara lor. Iată ce scrie The Washington Post.
Duminică, alegătorii din Elveția au votat propunerea unui partid naționalist vizând reducerea numărului de cetățeni din UE care să poată locui și lucra în țara lor.
După închiderea secțiilor de votare, survenită în jurul prânzului, postul public de radio SRF a transmis că estimările, făcute în urma numărării parțiale a buletinelor, au demonstrat că cei mai mulți dintre alegători au respins măsura propusă, ferm susținută de Partidul Popular Elvețian (SVP). Partidul propunea ca elvețienii să aibă acces preferențial la locurile de muncă, la protecție socială și la beneficii în fața cetățenilor proveniți din cele 27 de state membre ale UE, care le înconjoară țara.
Dacă ar fi adoptată, propunerea ar reduce și mai mult relațiile profitabile ale acestei bogate țări din Alpi cu UE, din care însă ea nu face parte. Acest lucru ar putea provoca și dezavantaje reciproce pentru milioane de cetățeni elvețieni în cazul în care ei ar dori să trăiască sau să muncească în UE.
În această țară cu o populație de aproximativ 8,2 milioane de locuitori, trăiesc circa 1,4 milioane de cetățeni din UE, iar alți aproximativ 500.000 de elvețieni trăiesc în țări din UE.
În cursul unui referendum similar din 2014, elvețienii au votat la limită în sprijinul limitării accesului cetățenilor din UE care vor să trăiască și să lucreze în Elveția. Totuși, parlamentarii au refuzat să pună în aplicare rezultatul referendumului temându-se de impactul negativ pe care l-ar avea asupra societății și afacerilor elvețiene, iar asta a făcut ca Partidul Popular să repună din nou problema pe tapet în acest an.
După acel ultim vot, Elveția s-a confruntat cu probleme de ordin personal și profesional asemănătoare celor provocate de referendumul din Marea Britanie, din 2016, vizând ieșirea din UE, în special pentru cetățenii din UE care trăiesc în Regatul Unit și pentru britanicii care locuiesc pe continent. Marea Britanie a părăsit UE în luna ianuarie, dar se află într-o perioadă de tranziție care se va încheia la sfârșitul acestui an.
Un alegător, Yann Grote, a declarat că nu este de acord cu o limitare și mai mare a liberei circulații. “Nu sunt deloc ‘pentru’, ba, acum chiar mai mult decât atunci, pentru că nu e momentul ca Elveția să fie izolată”, a spus el.
O elvețiană, Elisabeth Lopes, a fost și ea de acord cu acest punct de vedere. “Sunt fată de imigranți, așa că problema mă afectează”, a spus ea. “Dacă Elveția ar trebui să se retragă din sau să-și reducă participare în asemenea acorduri (cu UE), cred că noi vom fi cei care vor pierde cu adevărat“. Libera circulație a fost o problemă care trebuia votată împreună cu o decizie vizând acordarea concediului de paternitate, scutirea de taxe în perioada îngrijirii copiilor, achiziționarea, până în anul 2030, a unor noi avioane de război în valoare de până la 6 miliarde franci elvețieni (cca. $6,5 miliarde) și dreptul de a vâna vulpi din dorința de a scădea numărul acestor animale.
Articol de Nadine Achoui-Lesage
Traducerea:Rador