Rezerviștii din țara cantoanelor au fost trimiși pe frontul luptei împotriva virusului SARS- CoV-2, o premieră în această țară după cel de-al doilea Război Mondial.
Romain este infirmier în viața civilă. Gabrielle este paramedic. Alături de mii de rezerviști ai armatei elvețiene, cei doi au fost mobilizați în lupta împotriva epidemiei Covid-19.
La o cazarmă din apropierea lacului Leman, bărbați și femei sunt instruiți în tehnici de ambulanță înainte de a pleca în misiuni în mai multe zone din țară.
Este batalionul „Hôpital 2”, format din rezerviști.
Sergentul Romain Berset (27 de ani) se declară „mândru” de a-și ajuta țara, întrebându-se totodată cine îl va înlocui în postul său civil de infirmier, în plină pandemie.
Elveția a trecut pragul de 7000 de cazuri de infectare cu Covid-19, din care 60 au fost fatale (37 numai în cantonul Tessin, frontalier cu Italia), potrivit cifrelor publicate duminică de Biroul federal pentru sănătate publică.
„Situația este gravă. Zilele următoare vor fi critice pentru sistemul de sănătate”, a avertizat duminică directorul general al sănătății din cantonul Geneva, Adrien Bron.
Pentru a mai elibera spitalele aflate sub presiune, armata a anunțat că poate mobiliza până la 8.000 de militari în cele 26 de cantoane ale Confederației Helvete, țară cu 8,5 milioane de locuitori.
Gabrielle Ramseier, un paramedic de 24 de ani, a fost chemată și ea să ofere instrucțiuni soldaților.
Rezerviștii, denumiți milițieni în Elveția, urmează cursuri pentru folosirea ambulanțelor militare și dezinfectarea lor și pentru portul costumelor integrale de protecție.
Considerată unul dintre stâlpii fondatori ai națiunii, armata elvețiană este organizată ca o miliție. Efectivele ei, repartizate între forțele terestre și forțele aeriene, au fost reduse drastic de la 625.000 în 1961 la aproximativ 100.000 astăzi.
Supravegheați de câteva mii de profesioniști, recrușii efectuează un serviciu de cel puțin patru luni, înainte de a fi chemați în fiecare an pentru a participa la sesiuni de pregătire de trei săptămâni.
„Este pentru prima dată când armata miliției a participat la o mobilizare „reală”. Ultima dată a fost în 1939”, a spus locotenent-colonelul Raoul Barca, care comandă batalionul staționat la Bière și format din aproximativ 750 de soldați.
Într-unul dintre hangarurile de antrenament, a fost creată o zonă de „relaxare” pentru a le permite rezerviștilor să-și verifice computerele sau telefoanele mobile. consulta computerul sau telefonul mobil. „Nu știm cât timp vor fi separați de familiile lor, de copiii lor. Este esențial să se poată menține contactul social", explică colonelul Barca.
Ultima implicare a armatei elvețiene într-un context de criză a sănătății datează din 2015, când s-a înregistrat un val neobișnuit de căldură. Trupele au fost solicitate să furnizeze apă pentru aprovizionarea vitelor din pășunile alpine.
În ultimii ani, în Elveția au existat dezbateri aprinse cu privire la menținerea unei armate estimată de unii drept costisitoare și inutilă, în timp ce majoritatea vecinilor europeni au apelat la profesioniști.