Elon Musk susține că va oferi detalii despre decizia Twitter de a bloca știrile despre Hunter Biden
- Dosofteea Lainici
- 3 decembrie 2022, 13:05
CEO-ul Twitter, Elon Musk, a declarat că va publica detalii despre modul în care Twitter a acționat atunci când a ieșit la iveală povestea despre laptopul lui Hunter Biden, care a fost publicată înainte de alegerile din 2020.
Povestea despre laptop a fost publicată în octombrie 2020, cu mai puțin de o lună înainte de alegeri. La acea vreme, candidatul democrat Joe Biden avea un avantaj destul de mare față de președintele Donald Trump.
New York Post a declarat că a aflat despre existența unor e-mailuri pe laptopul lui Hunter Biden de la Steve Bannon, consilierul lui Donald Trump. Twitter a încercat să oprească răspândirea acestei povești invocând îngrijorarea că ar putea fi rezultatul unei campanii de dezinformare.
Alte instituții de știri, inclusiv The New York Times și The Washington Post, au confirmat ulterior validitatea câtorva informații. Luna trecută, Musk a scris pe Twitter că discuțiile interne despre deciziile referitoare la această poveste trebuie să iasă la iveală pentru a restabili încrederea publicului.
Mai târziu, el a postat că „Twitter a eșuat în ceea ce privește încrederea și siguranța și a intervenit în alegeri”. Republicanul James Comer din Kentucky, membru în Comitetul de Supraveghere al Camerei, i-a cerut lui Musk documente despre deliberările interne ale Twitter, ca parte a investigației lor asupra afacerilor lui Hunter Biden. Nu există nicio dovadă că afacerile lui Hunter Biden au influențat deciziile politice ale tatălui său.
Se va înfuria Donald Trump ?
Comer a declarat că postarea recentă a lui Musk le-a dat republicanilor speranța că va oferi informații detaliate despre ce s-a întâmplat. „Suntem plini de speranță”, a spus el. „El a recunoscut că ceea ce s-a întâmplat nu a fost corect”.
Această decizie l-ar putea înfuria pe Donald Trump deoarece acesta a fost deranjat de acțiunile lui Mark Zuckerberg de a limita răspândirea informațiilor privind conținutul e-mailurilor de pe laptopul lui Hunter Biden, timp de cinci sau șapte zile, potrivit Business Insider.