Statele Unite. Elon Musk a deschis o acțiune în instanță împotriva OpenAI, companie pe care a fondat-o alături de Sam Altman și Greg Brockman. Miliardarul de la Tesla susține că a fost manipulat să participe la înființarea acestei companii.
Miliardarul susține că a fost păcălit să se alăture celor doi în OpenAI, fiind păcălit că va funcționa ca o organizație non-profit. Ulterior a fost înființată o altă entitate sub forma unei companii comerciale.
Elon Musk se consideră trădat
În plângerea pe care a formulat-o, miliardarul de la Tesla susține că a fost victima unei înșelătorii. Sam Altman şi de actualul preşedinte OpenAI, Greg Brockman, l-ar fi convins pe Elon Musk să investească în firma de inteligenţă artificială în 2015. Cei doi i-ar fi dat asigurări că vor funcționa ca o entitate non-profit.
Ulterior, în 2019, compania mamă a creat o altă entitate, OpenAI LP, o structură hibridă între non-profit și profit. Or, această schimbare a fost menită să ofere investitorilor și angajaților posibilitatea obținerii unor beneficii. Elon Musk contestă această tranziție, susținând că scopul a fost de fapt de a genera profit pentru conducerea OpenAI.
Avocații miliardaruui spun că este vorba despre o trădare obiectivului inișial și un mijloc de îmbogățire Sam Altman și asociații săi.
Elon Musk în război cu OpenAI
Elon Musk nu este la prima plângere în instanță împotriva OpenAI. În luna martie a formulat o altă serie de acuzații într-un alt proces. El a acuzat compania că a pus în pericol misiunea inițială prin asocierea cu Microsoft.
Ulterior, în luna iunie, Musk și-a retras plângerea din justiție. S-a întâmplat chiar înainte ca instanța să stabilească un termen pentru audieri
Miliardarul deține propria companie de dezvoltare a aplicațiilor bazate pe Inteligența Artificială, xAI. El susține că a înființat această companie pentru a „progresa în înțelegerea colectivă a universului”.
Microsoft s-a retras în consiliul de administrație la OpenAI
Microsoft a decis să renunțe la locul de observator în consiliul de administrație al OpenAI, dezvoltatorul ChatGPT. Decizia a venit în contextul în care autoritățile de reglementare din SUA și Uniunea Europeană analizau acest partneriat. Decizia a venit după anunțul făcut de Elon Musk care și-a retras prima acțiune în instanță.
Reprezentanții Microsoft au transmis o scrisoare companiei de inteligență artificială condusă de Sam Altman. În document se arăta că decizia este justificată prin faptul că actualul consiliu de administrație al OpenAI a dobândit suficientă stabilitate. Drept urmare implicarea Microsoft nu mai este necesară.
OpenAI a luat avânt la sfârșitul anului 2022, după lansarea chatbot-ului ChatGPT. Microsoft fost partener major în această companie.