Șahul a apărut pentru prima dată în viața Elisabetei din întâmplare. „Părinţii mei au lucrat amândoi la spitalul Colentina şi acolo era un grup de medici care jucau şah. Şi eu mă tot plimbam pe-acolo. Acolo a fost pentru mine prima lecţie de şah. Am văzut acolo că se juca şi până astăzi sunt îndrăgostită”, a povestit Elisabeta Polihroniade.

Avea 12 ani când a început să se antreneze. În 1954, la 19 ani, se califica deja pe locul al III-lea la Campionatul Național de Senioare a României. Apoi, a obținut titlul de campioană a României la șah de 7 ori. Este singura româncă care a obținut zece medalii olimpice la Olimpiadele de Şah, individual sau cu echipa. Din 1960 a fost maestră internaţională, iar în 1982 a dobândit titlul de mare maestră internaţională.

Începând din 1986, a arbitrat peste 60 de campionate europene și mondiale. Elisabeta Polihroniade a fost la un pas să fie campioană mondială în 1974 la Olimpiada feminină de șah de la Medellin. În acea perioadă, Uniunea Sovietică domina în șahul mondial, atât la masculine, cât și la feminin. La finalul competiției, echipa României era la egalitate cu cea a sovieticilor, pe primul loc. Pentru departajare s-a organizat un meci neprevăzut în program, în urma căruia româncele au pierdut aurul.

Performanțele Elisabetei Polihroniade erau cunoscute și apreciate în țară. A fost decorată în 1967 cu Ordinul Meritul Sportiv clasa a III-a „pentru merite deosebite în domeniul culturii fizice și sportului”. Totuși, banii pe care Elisabeta Polihroniade îi câștiga în competiții, individual sau în echipă, ajungeau mereu în conturile Ministerului Sportului.

„Îmi aduc aminte că am fost în Australia la un campionat şi am ieşit la un turneu foarte puternic şi s-au dat bani foarte mulţi. Când am venit imediat am fost întrebată dacă am luat premiu, felicitată, am depus banii. Asta era atunci”, a povestit campioana noastră.

Citiți integral articolul scris de Marina Dohi în Rețete și vedete.