Regina Elisabeta a II-a a câștigat peste 7 milioane de lire sterline, de-a lungul timpului, din cursele de cai.
În 30 de ani de când participă la cursele de cai, Regina Elisabeta a II-a a câștigat mai mult de 7 milioane de lire sterline, conform datelor de pe MyRacing.com, un site britanic de știri și sfaturi despre participanții la curse, după cum relatează publicația Express. Acesta a analizat înregistrările publice ale Autorității Britanice de Curse de Cai.
Conform informațiilor publice, caii reginei au câștigat 452 de curse dintr-un total de 2.834, cu o rată de câștig de 15,9%. În total, ea a câștigat aproximativ 7.559.000 de lire sterline de la data publicării.
Datele au fost făcute publice în martie 2018 înainte de Festivalului Cheltenham din Gloucestershire. Potrivit unui reprezentant al site-ului, Dominic Celica, regina a câștigat cel mai mult din cursele de cai în anul 2016, peste 625.000 de lire sterline.
În timp ce monarhia britanică valorează în jur de 72,5 miliarde de lire sterline, conform Forbes, regina are o avere de aproximativ 350 de milioane de lire sterline, conform The Sunday Times Rich List, iar din banii ei își finanțează activitățile de curse.
Regina este o pasionată a acestui sport
Sean Trivass, expert în curse la MyRacing.com, a explicat că Regina este un jucător relativ mic în acest sport, comparativ cu alți competitor. El a spus că regina ar putea să renunțe la acest sport dat fiind cât costă să cumpere, să antreneze și să țină cai. O face pentru că iubește acest sport și caii săi și mai puțin din motive financiare. Implicarea membrilor familiei regale la curse de cai datează din timpul regelui Carol al II-lea, în secolul al XVII-a.
„Așadar, a existat o tradiție regală pe care, bănuiesc, reginei îi place să o continue. Iubirea ei autentică pentru cai nu este pusă la îndoială – figura ei, atunci când calul începe să alerge atunci spune totul”, a precizat Sean Trivass.
Regina a fost pe locul 11 în lista de proprietari ai căror cai au câștigat cel mai mult în 2017 și pe locul 23 pe lista de proprietari care au câștigat cele mai multe premii în bani.
Cursele de cai sunt adesea dominate de monarhi și miliardari, deoarece este un sport foarte scump de finanțat.
Regina lipsește de la evenimentul de la Royal Ascot
Cursele de la Royal Ascot durează cinci zile și reprezintă un eveniment uriaș la care participă și mulți membri ai familiei regale britanice.
Anul trecut a fost primul an de domnie în care regina nu a participat la acest eveniment.
În vârstă de 95 de ani, Regina lipsește pentru a doua oară de la tradiționala cursă de cai Royal Ascot, dar aproape sigur o va urmări la televizor. Regina este pasionată de cursele de cai însă, în acest an nu a apărut la evenimentul Royal Ascot din motive care țin de pandemia de coronavirus. Cu toate acestea există speculații că ea ar putea să-și facă apariția, la curse, într-una dintre cele cinci zile.