Elicopterul istoric al NASA și-a încheiat misiunea de pe Marte. A fost la un pas să se prăbușească

NASA încearcă să aducă pe Pământ mostrele recoltate pe Marte. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Elicopterul Ingenuity Mars al NASA și-a încheiat misiunea de trei ani pe Marte, după ce ar fi putut să se prăbușească în timpul ultimului său zbor. Acesta a pierdul contactul cu echipa de comandă.

Elicopterul Ingenuity Mars al NASA și-a încheiat misiunea de trei ani pe Marte, după ce ar fi putut să se prăbușească în timpul ultimului său zbor. Acesta a decolat pe 18 ianuarie, dar a pierdut contactul cu echipa de comandă, iar la scurt timp s-a aflat că una dintre palele aparatului a prezentat avarii.

Elicopterul Ingenuity Mars, avariat

Ingenuity a fost proiectat inițial pentru a efectua până la cinci zboruri de testare experimentale pe parcursul a 30 de zile, atunci când a aterizat pentru prima dată în 2023. Cu toate astea, elicopterul, care a costat 85 de milioane de dolari, a depășit așteptările cu 72 de zboruri și a zburat de peste 14 ori mai departe decât era planificat, înregistrând în același timp mai mult de două ore de timp total de zbor.

Datele au arătat că apartul de zbor a atins o altitudine maximă de 40 de picioare și a plutit timp de 4,5 secunde înainte de a începe să coboare cu o viteză de 3,3 picioare pe secundă la ultimul său zbor fatal.

Elicopterul istoric al NASA și-a încheiat misiunea de pe Marte. A fost la un pas să se prăbușească. Sursa foto Youtube

Administratorul NASA, Bill Nelson, a declarat: „Călătoria istorică a Ingenuity, prima aeronavă pe o altă planetă, a luat sfârșit. Acest elicopter remarcabil a zburat mai sus și mai departe decât ne-am imaginat vreodată și a ajutat NASA să facă ceea ce facem cel mai bine - să facem imposibilul, posibil. Prin misiuni precum Ingenuity, NASA pregătește terenul pentru viitoarele zboruri în sistemul nostru solar și pentru explorarea umană mai inteligentă și mai sigură către Marte și dincolo de acesta”.

Elicopterul Ingenuity Mars a pierdut contactul

Ingenuity s-a înălțat la aproximativ un metru deasupra suprafeței, așa cum era planificat, dar a pierdut contactul cu roverul Perseverance, care servește drept releu de comunicații al copterului.

În ziua următoare, comunicațiile au fost restabilite și mai multe informații despre zbor au fost transmise controlorilor de la sol de la NASA JPL.

Cu toate astea, NASA a spus că ar putea fi vorba de deteriorarea palei rotorului. Aparatul se află în poziție verticală și comunică cu centrul de control al misiunii, dar NASA a suspectat că mai mult de o lamă ar fi putut suferi daune.

„Cauza întreruperii comunicațiilor și orientarea elicopterului în momentul aterizării sunt încă investigate”, a transmis NASA.

Elicopterul istoric al NASA și-a încheiat misiunea de pe Marte. A fost la un pas să se prăbușească. Sursa foto: Frank Manno | Dreamstime.com

Echipa și-a dat silința

Teddy Tzanetos, managerul de proiect al Ingenuity, a declarat: „Ingenuity nu numai că are la bord o mostră din avionul original Wright Flyer, dar și că acest elicopter i-a călcat pe urme și a demonstrat că zborul este posibil pe o altă lume.Elicopterul de pe Marte nu ar fi zburat nici măcar o dată, cu atât mai puțin de 72 de ori, dacă nu ar fi fost pasiunea și dedicarea echipelor Ingenuity și Perseverance.

Primul elicopter marțian din istorie va lăsa în urmă o amprentă de neșters asupra viitorului explorării spațiale și va inspira flote de aeronave pe Marte - și pe alte lumi - pentru decenii de acum încolo”, potrivit Daily Mail.