Activitatea din sălile de clasă ar putea fi monitorizată cu sisteme de supraveghere video și audio. Măsura a fost propusă de membrii Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților și a fost introdusă în proiectul de lege a educației. Decizia va fi luată, la nivelul fiecărei clase, cu acordul majorității părinților. Instalarea sistemelor de monitorizare audio – video a fost justificată de creșterea gradului de violență din școli.
Școlile vor putea instala sisteme de monitorizare video și audio, în sălile de clasă, pentru siguranța elevilor. Comisia pentru învățământ din Camera Deputaților a analizat acest subiect și a făcut o propunere care va permite supravegherea audio-video a elevilor. Prevederea va fi introdusă în legea pentru învățământul preuniversitar.
Deputații au fost de acord să introducă în lege aceste prevederi, însă au condiționat introducerea sistemelor de supraveghere video și audio de respectarea regulamentelor privind protecția datelor personale. Astfel, camerele video vor putea fi montate în clase și puse în funcțiune doar dacă își vor da acordul majoritatea părinților elevilor.
Măsura este agreată de reprezentanții Federației Naționale a Părinților, în condițiile în care cazurile de violență la ore au crescut alarmant în ultima perioadă. Președintele Federației Iulian Cristache a declarat că decizia este corectă, mai ales că anumite școli nu raportează toate cazurile de violență.
„Încă sunt școli care ascund gunoiul sub preș ca să nu se raporteze la inspectorat. Susținem acest lucru la nivelul orelor de curs cu un regulamet foarte clar. Noi urmărim interesul întregului sistem. Peste tot unde ne ducem, mall-uri, benzinării, pe stradă, sunt camere de supraveghere”, a declarat Iulian Cristache.
Un elev poate fi exmatriculat în anumite condiții
Conform propunerii de reglementare, înregistrările vor fi confidențiale și vor putea fi văzute doar de părinți și elevii majori. În acest context, comisia a mai decis că un elev care provoacă probleme la școală poate fi exmatriculat. Însă acest lcuru va fi posibil doar după parcurgerea unei proceduri disciplinare în cadrul căreia elevul poate să se apere.
„Nu trebuie să avem temeri că exmatricularea intervine pentru lucruri minore sau din pixul unui director care vrea să se răzbune. Intervine doar pentru abateri repetate, cu un nivel de violență mare sau abateri cu iz penal și elevii au drept de reînscriere. Rolul nostru este să-i reabilităm”, a mai precizat președintele Federației Părinților, conform Europa FM.
Autoritățile doresc ca în termen de cel mult șase luni de la intrarea în vigoare a legilor educației, să fie aprobat și un Plan Național de Combatere a Violenței Școlare. Acesta va avea drept obiectiv reducerea actelor de violență verbală, fizică, emoțională, sexuală și cibernetică. De asemenea, se propune ca școlile să aină propriile planuri de prevenire și reducere a violenței, cu reguli clare de acces al persoanelor din exterior și metode de sesizare confidențială a suspiciunilor și cazurilor de violență.