Elevii se opun abstinenței sexuale până la căsătorie. "Vrem liberul arbitru"

Elevii se opun abstinenței sexuale până la căsătorie. "Vrem liberul arbitru"

Într-o scrisoare deschisă președintele Consiliului Național al Elevilor condamnă cu vehemență inițiativa unor organizații nonguvernamentale de a promova în școli abstinența sexuală până la căsătorie. Reprezentanții elevilor cer acces la informații științifice și verificate pe acest subiect pentru ca fiecare să hotărască pentru sine în cunoștință de cauză.

,,În calitate de reprezentant al elevilor, al intereselor, drepturilor, nevoilor, doleanțelor și în primul rând drepturilor elevului, consider că obiectul scrisorii formulate de către Asociația Părinți pentru Ora de Religie, acela al promovării necesității abstinenței sexuale în rândul adolescenților, este unul vetust, ce nu își are locul într-un sistem de învățământ care dorește să integreze valori europene de toleranță, libertate, democrație", se arată într-o scrisoare semnată de președintele Consiliului Național al Elevilor, Horia Onița. Potrivit aceluiași document, "ora de promovare a abstinenței sexuale, corelată, inerent, de promovarea unor aspecte ideologice fundamentalist religioase, ar reprezenta un pas înapoi pentru încercarea de modernizare a educației românești, prin natura valorilor impuse.Mențin o poziție neutră față de abstinența sexuală în sine, însă condamn vehement dorința de a impune celorlalți propriile păreri, fapt ce nu respectă normele unui stat de drept. Consider că este la decizia fiecărei persoane să creadă sau să nu creadă în relevanța, importanța sau sănătatea pe care o aduce abstinența până la căsătorie, așa cum doresc asociațiile semnatare".  Onița mai spune că, în schimb,  a identificat o problemă o problemă în rândul colegilor lui - lipsa de informare științifică, verificată și concretă a elevilor față de acest subiect.  

În această situație, ar fi utilă introducerea unor ore de educație sexuală, obiectivă, neutră, cu informații, sondaje, statistici profesioniste și relevante, care nu poate decât să elimine parte din confuziile și problemele cu care se confruntă elevii din ziua de astăzi.

"Totuși, consider că ora de Consiliere și Orientare se pliază pe acest subiect și pe această necesitate de informare a elevului, așadar o posibilitate este crearea unui suport de curs care să fie prezentat elevilor în timpul orelor de ,,dirigenție”. În cazul în care se constată că acest lucru are un impact pozitiv, ora de educație sexuală poate deveni de sine stătătoare".   "Privind solicitarea celor 14 ONG-uri de a respinge propunerea abstinenței sexuale și cererea demiterii consilierului Ministrului, Romeo Moșoiu, îmi exprim dezacordul față de lipsa de reacție a instituției în care domnul consilier a jucat atât rol de parte a puterii de stat, din poziția de consilier, cât și cea a parte a unui grup de presiune, prin aparteneța, funcția și propunerile venite prin Asociația Părinți pentru Ora de Religie (APOR), fapt ce denotă un conflict de interese".   "Îmi este imposibil să neg influența pozitivă pe care domnul consilier al ministrului a avut-o în jurul anului 2010 pentru restructurarea și dezvoltarea Consiliului Național al Elevilor, însă pe lângă conflictul de interese, există evidențe clare că domnul Romeo Nicu Moșoiu, în calitatea sa de consilier al ministrului, s-a implicat în dese rânduri în influențarea rezultatelor alegerilor din Consiliile Elevilor, în amenințarea diferiților reprezentanți ai elevilor, cât și în coordonarea discuțiilor reprezentanților acestora în mod ilegitim", se mai arată în comunicat.   @Conflictul de interese mai sus menționat, încercarea de a controla o structură independentă decizional menită să reprezinte drepturile și interese elevilor, sunt fapte care nu pot fi trecute cu vederea și care necesită retragerea din funcția ocupată. Nu cred că este normal ca aceste lucruri să rămână fără ecou și să nu fie pedepsite de opinia publică.”