Elevi internați la spital, cu probleme digestive, după ce au mâncat alimente primite la școală, în cadrul programului Masa Caldă. Mai mulți copii au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe, aduși de ambulanțe, iar DSP a început o anchetă.
Incidentul s-a petrecut la o școală din comuna Strunga, din județul Iași. Un număr de 16 copii au acuzat probleme digestive după ce au consumat alimentele primite în unitatea de învățământ.
Elevi internați de urgență
Mai mulți copii de la școala din comuna Strunga a fust aduși la Spitalul de Boli Infecțioase din municipiul Iași. Ei au acuzat probleme digestive după ce au mâncat sandvișurile primite în cadrul Programului Masa Caldă - hrana sănătoasă”. Deși trebuiau să primească preparate calde, acești elevi au primit hrană rece. Ei au acuzat stări de rău și au fost transportați la spital, cu ambulanțele solicitate să intervină.
„7 dintre copii sunt deja în apropiere de Iași. Pentru că numărul solicitărilor a crescut la 16, fiind vorba enterocolită acută, posibil o boală infecțioasă, care a dus la aceste manifestări în comunitatea de copii școlari, am decis trimiterea mașinii de victime multiple. Copii vor fi aduși la Spitalul de Boli Infecțioase Iași pentru investigații, diagnostic și tratament de specialitate”, a declarat, în urmă cu ceva timp, Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași, citată de BZI.
Un număr de 16 copii au nevoie de îngrijiri medicale, după ce au fost diagnosticați cu enterocolită acută.
Potrivit părinților, sandvișurile primite ar fi fost alterate, fiind vechi de cel puțin o zi. Este vorba despre alimentele pe care ar fi trebuit să le primească miercuri, 5 iunie, când au avut zi liberă. Cum nu au fost la școală, părinții spun că furnizorul le-a împărțit alimentele fără să țină cont de termenul de valabilitate.
DSP Iași a început o anchetă
Cazul a ajuns și în atenția DSP Iași care a demarat o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat cu acești elevi de la școala din Strunga. A fost emis un comunicat de presă legat de situația intoxicațiilor.
„În cazul intoxicațiilor de la Școala Strunga, Direcția de Sănătate Publică Iași a declanșat o anchetă epidemiologică. Rezultatele primei etape sunt următoarele:
14 elevi au prezentat probleme digestive (grețuri, vărsături) și alergice; 5 elevi au ajuns în momentul de față la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, urmând ca restul de 9 elevi să fie transportați în cel mai scurt timp; Elevii au ajuns la cabinetul medicului de familie, care a solicitat intervenția ambulanțelor. O parte dintre aceștia prezentau forme mai ușoare”, se arată în comunicatul de presă.
DSP anunță măsuri în cazul acestor elevi intoxicați
Potrivit sursei citate, DSP va lua toate măsurile care se impun după ce vor prelucra analizele preluate de la elevi. Urmează să se stabilească cauzele care au fus la aceste probleme de la școală.
„Ancheta epidemiologică va continua. Mai multe amanunte se vor oferi în perioada următoare și după ce se vor afla rezultatele de la laboratorul care va prelucra probele prelevate de la elevi. În funcție de rezultatele controlului, Direcția de Sănătate Publică Iași va lua măsurile corespunzătoare”, au transmis reprezentanții instituției.
Potrivit autorităților, 16 elevi au ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași cu probleme digestive.