Elena Udrea a obținut o victorie în fața autorităților care o țin încarcerată în penitenciarul de la Târgșor. Totul a pornit de la o postare pe Facebook.
Conducerea instituției a decis să ia o serie de măsuri menite să îmbunătățească viața deținutelor de aici. S-a întâmplat la scurtă vreme după ce fostul ministru a luat atitudine și a criticat condițiile de viață și neajunsurile pe care trebuie să le îndure femeile condamnate la închisoare.
Conducerea Penitenciarului Târgşor a anunțat că a făcut modernizări în sectorul în care deținutele primesc vizita copiilor lor. Zona de întâlnire a fost modernizată și reamenajată. Anunțul conducerii instituției vine după ce Elena Udrea a criticat condițiile de la Târgșor. Fostul ministru, condamnat în Dosarul Gala Bute, a reclamat locul inadecvat în care deținutele trebuie să-și întâlnească copiii veniți în vizită la penitenciar.
Penitenciarul de Femei Târgşorul Nou a anunțat, într-un comunicat de presă, că reamenajarea spaţiilor destinate vizitei s-a făcut „în conformitate cu obiectivele stabilite pentru anul 2022, în perioada august-noiembrie 2022”. Astfel, au fost igienizate spaţiile din sectorul destinat vizitelor, fiind zugrăviţi și reparaţi pereţii. De asemenea, a fost înlocuit întregul mobilier, iar spaţiul destinat vizitelor între mame şi copii a fost amenajat și dotat cu jucării.
Conform comunicatului, noile amenajări oferă posibilitatea mamelor deţinute şi copiilor vizitatori să petreacă timp în condiţii cât mai apropiate de mediul exterior. Toate dotările au fost realizate prin achiziţii din fondurile unităţii de detenţie, dar şi cu sprijinul unui retailer de mobilă. Acesta a asigurat dotarea cu mobilier în spaţiul de vizită.
Elena Udrea a criticat condițiile din penitenciar
Elena Udrea a criticat dur condiţiile în care mamele deţinute sunt nevoite să petreacă timp cu copiii lor atunci când aceștia vin în vizită. În luna septembrie, fostul ministru a scris pe Facebook că „legea stupidă obligă copiii să îşi vadă mamele deţinute din spatele unui «dispozitiv de protecţie». Aceasta anunța că a obţinut o derogare de la conducerea ANP, astfel ca mamele să-și poată întâlni copiii fără geamul despărţitor. În acest sens, fostul ministru a menționat ajutorul pe care l-a primit de la Avocatul Poporului.
„Dar, dacă tot au fost știri despre întâlnirea pe care am avut-o cu fetița mea, o sa aduc în discuții o știre absurdă creată de prevederea legală care face ca un copil să își vadă mama aflată în detenție doar printr-un geam numit «dispozitiv de protecție», fără să poată atinge, fără să îi poată sta în brate, fără să poată simți iubirea mamei, care îi lipsește atât de mult. Cine a putut gândi o tâmpenie ca asta? Prin această regulă, o mamă, condamnată eventual pentru furt din magazine sau pentru vreun abuz în serviciu, are același regim de primire a vizitelor ca un criminal în serie condamnat pe viață.
Despre ce protecție poate fi vorba și a cui când vorbim de întâlnirea unei mame cu copilul ei??? S-au creat momente dramatice, când copii au început sa urle și să lovească cu pumnii și picioarele geamul care îi împiedică să ajungă la mamele lor. Dacă tot exista o cameră special amenajată pentru astfel de întâlniri «mama și copilul», de ce nu se permit aceste vizite aici fără să fie nevoie de nenumărate avize, aprobări și semnături ajungând până la cea a directorului penitenciarului?”, spunea Elena Udrea în luna septembrie.