Fostul ministrul al Turismului, Elena Udrea, și-a văzut fiica pentru prima dată de când se află în spatele gratiilor. Udrea a izbucnit după vizita fiicei sale Eva, pe care a văzut-o doar din spatele unui geam. Cuplul Alexandrov - Udrea fusese decis să îi spună fetiței că mama sa este plecată, însă cei doi părinți s-au răzgândit.
După vizita fiicei sale Eva în închisoare, Elena Udrea și-a arătat nemulțumirea cu privire la condițiile pe care trebuie să le suporte.
„Pentru că tot s-a aflat „pe surse” din interiorul penitenciarului, și chiar în timp real, că am fost vizitată de fetița mea, vă confirm că după aproape patru luni și un demers anevoios mi-am văzut în sfârșit copilul! Aș fi dorit ca Eva să fie ferită de publicarea imaginilor de la această vizită, poate pentru că eu încă sunt marcată de filmările cu Tibi Ridzi ducându-și de mânuțe cei doi copilași sa își viziteze mama, acum șase ani”, a precizat Udrea.
Făcând referiri la condițiile la care a fost supusă, Udrea a menționat că este absurd ca un copil sa își vadă mama aflată în detenție doar printr-un geam numit „dispozitiv de protecție”, fără sa o poată atinge, fără să îi poată sta în brațe, fără sa poată simți iubirea mamei, care ii lipsește atât de mult.
„Despre ce protecție poate fi vorba și a cui când vorbim de întâlnirea unei mame cu copilul ei?”, s-a întrebat Udrea, revoltată.
Fostul ministru a mai menționat și un studiu din SUA care arată că copiii ale căror mame sunt arestate, rămân cu traume pentru tot restul vieții și, mult mai probabil decât în cazul celorlalți copii, devin ei însuși infractori.
Udrea, nemulțumită și de alte reguli
Elena Udrea și-a arătat nemulțumirea și în legătură cu pachetele pe care deținuții le pot primi. Ea a invocat legea care spune că un deținut poate primi un singur pachet cu alimente, o dată pe lună, compus din zece kg de mâncare plus șase kg de fructe și legume.
„Cum poți păstra mâncarea 30 de zile? Mai ales că acum, la 30 de grade afară, mâncarea nu rezistă de pe o zi pe alta, având în vedere că nu există frigidere aici, sau chiar și iarna este imposibil sa păstrezi mâncarea și mai ales fructele și legumele pentru o luna întreaga.
Și care este logica acestei reguli??? Cât timp exista dreptul la a primi 3-5 vizite pe lună, de ce nu se poate împarți cantitatea de mâncare pentru a fi primită in transe la fiecare vizita?”, a adăugat Udrea.
În continuare, Elena Udrea și-a arătat revolta și a precizat că e nevoie de o minte luminată și cu bune intenții, care să schimbe inepțiile din legea actuală, potrivit declarațiilor făcute de Udrea.