Elena Udrea a anunțat, într-o postare pe Facebook, că se retrage din viața politică. După 13 ani pe care spune că i-a dedicat politicii, Udrea spune că nu are niciun regret.
"Vă mulțumesc pentru urările de bine pe care mi le-ați făcut pentru astăzi, când împlinesc 43 de ani... Ultimii treisprezece ani din viață mi i-am dedicat politicii. Nu am niciun regret. Dacă aș fi cu treisprezece ani în urmă, aș lua-o de la capăt, chiar dacă unele lucruri le-aș face diferit. A fost viața pe care mi-am dorit-o. Am făcut ceea ce am crezut că e bine, am câștigat și am pierdut, am urcat și am coborât, am făcut lucruri corecte și am greșit. Îmi asum tot și mai ales ceea ce sunt. Mulți mă apreciați, și mai mulți mă urâți. Va mulțumesc tuturor pentru interesul pe care mi-l acordați! Am fost treisprezece ani împreună și este cu adevărat o onoare pentru mine. Ați însemnat mai mult decât familia mea, ați contat mai mult decât cei apropiați mie. V-am aparținut mai mult vouă decât lor. Acum a venit vremea să îmi iau rămas bun... a venit vremea unui nou început. Vă doresc să vă fie bine, să aveți parte de lumină, de liniște, de pace, de credință, de încredere, de adevăr, de iubire, de prosperitate, de împliniri, de sănătate! Vă doresc să aveți parte de Fericire!", a scris Elena Udrea, pe rețeaua de socializare.
Universitatea Crestina "Dimitrie Cantemir", Facultatea de Studii Juridice si Administrative, Bucuresti Liceul Teoretic Bogdan Petriceicu Hasdeu, Buzau
Elena Udrea în vârstă de 43 de ani a urmat liceul "Bogdan Petriceicu Hașdeu" din Buzău și apoi Facultatea de Științe Juridice și Administrative la Universitatea Creștină "Dimitrie Cantemir". Ea a fost aleasă deputat în 2008 în București din partea PDL. În trecut a deținut funcțiile de consilier prezidențial, șef al Cancelariei Prezidențiale, ministru al Turismului. Udrea este considerată o apropiată a președintelui Traian Băsescu, căruia îi datorează ascensiunea politică.
În ianuarie 2014 a demisionat din PDL și s-a alăturat Partidului Mișcarea Populară. În luna iunie a aceluiași an a devenit președintele formațiunii. Udrea a candidat din partea partidului pentru alegerile prezidențiale din 2014.
În acest an, Udrea a candidat ca independent la alegerile parlamentare, dar nu a reușit să obțină un mandat de deputat.