Unul dintre cei mai talentați tineri fotbaliști români este în atenția cluburilor din Serie A.
După ce și-a făcut junioratul la Arsenal Londra, impresionând în meciurile „tunarilor”, Vlad Dragomir (20 de ani) a ajuns la Perugia, în Serie B. Constanța în evoluții și stilul britanic arătat l-au adus în atenția mai multor formații din Serie A, anunță agenția online SerieBNews.it.
Printre cluburile interesate de Dragomir se află și Cagliari, locul 6 în Serie A, una dintre revelațiile sezonului. Celelalte grupări care îl monitorizează sunt Bologna și Udinese.
Vlad Dragomir a fost titular în 10 meciuri pentru Perugia și de fiecare dată a jucat excelent, achitându-se de sarcinile primite.
Evaluat la 1,5 milioane de euro, internaționalul român de tineret
Dragomir este cotat la 1.5 milioane de euro, însă Perugia ar vrea să obțină în jur de 3 milioane de euro din transferul internaționalului român de tineret.
Presa din Italia are doar cuvinte de laudă la adresa lui Vlad Dragomir: „Românul a răsplătit încrederea conducerii cu personalitatea sa. Are o constanță pe care nimeni nu o poate ignora. Acum e capabil să acopere întreaga zonă de la mijloc. S-a maturizat, e pregătit pentru Serie A”.
În momentul de față, despre Dragomir se vorbește ca fiind viitorul Adrian Mutu, cel mai titrat fotbalist român care a evoluat vreodată în Italia, cu peste 100 de goluri marcate în Serie A.