Raportul nu include Argentina, Brazilia, Republica Dominicană, El Salvador, Grenada, Trinidad și Tobago și Venezuela, unde, deși consideră că există „un nivel ridicat de impunitate”, anul acesta a detectat „nereguli și neconcordanțe” în informațiile oficiale.
Continentul american constituie una dintre regiunile cu cele mai mari rate de impunitate din lume, Honduras, Paraguay, Guyana și Mexic numărându-se printre cele 10 țări cu cele mai slabe sisteme de justiție și de securitate și unde sunt rezolvate cele mai puține infracțiuni.
Acest lucru a fost indicat, miercuri, de Indexul Impunității Globale 2020, realizat de Universitatea Americilor din Puebla (UDLAP), care a întocmit o listă de 69 de țări ordonate în ordine crescătoare, în funcție de nivelul lor de impunitate.
Ultimul loc este ocupat de Thailanda, urmată de Honduras (68), Maroc (67), Algeria (66), Azerbaidjan (65), Paraguay (64), Guyana (63), Nepal (62), Kirgizistan (61), Mexic ( 60) și Guatemala (59).
Ţara cel mai bine situată
Costa Rica a fost cel mai bine clasată țară americană, pe locul 37 din 69, Statele Unite fiind pe locul 38, Barbados pe 39, Panama pe 42, Canada pe 45, Columbia pe 49, Chile pe 50, Ecuador pe 55 și Peru pe 57.
În plus, raportul nu a inclus Argentina, Brazilia, Republica Dominicană, El Salvador, Granada, Trinidad și Tobago și Venezuela unde, deși consideră că există „un nivel ridicat de impunitate”, anul acesta a detectat „nereguli și neconcordanțe” în informațiile oficiale.
În schimb, Europa monopolizează locurile cu cel mai scăzut nivel de impunitate, conducând Slovenia, Croația, Grecia, Bosnia și Herțegovina, Suedia, Norvegia, Ungaria, România, Olanda și Serbia.
Niciuna nu are un indice redus
Raportul a subliniat că nicio țară din America „nu se numără printre țările cu un nivel scăzut de impunitate” și că acelea care nu au putut fi incluse în raport „au de asemenea niveluri medii și ridicate de impunitate”.
El a subliniat că „excluderea socială” din America Latină „alimentează impunitatea și agravează consecințele insecurității și violenței” împotriva celor mai vulnerabili.
„În majoritatea țărilor din America Latină, Africa și Asia-Pacific, salariile și carierele în poliție nu se compară cu nivelurile de profesionalizare și cu bunăstarea locurilor de muncă din Europa, unele țări din Asia de Nord, Statele Unite, Canada și Australia”, a detaliat raportul.
Mexic: impunitatea persistă
În ceea ce privește ultimul raport din 2017, Mexicul a încetat să mai fie țara americană cu cea mai mare impunitate și a trecut de la poziția 66 la 60, însă studiul a clarificat că acest lucru nu se datorează unei îmbunătățiri a sistemului de justiție mexican, ci modificărilor datelor altor țări.
„Cazul Americii Latine este îngrijorător, deoarece practic toate țările sunt în condiții de impunitate ridicată. Cazul Mexicului nu este cel mai rău, dar, având în vedere dimensiunea, populația și capacitatea sa economică, este inadmisibil să se afle într-o poziție atât de ridicată”, a declarat cercetătorul Juan Antonio Le Clercq în timpul prezentării raportului.
Raportul a identificat că Mexicul are doar 2,17 judecători la 10.000 de locuitori, cu mult sub media globală, care este de 17,83 de judecători.
În schimb, Mexicul are 347,76 polițiști la 100.000 de locuitori, o cifră mai mare decât media. Cu toate acestea, „acest lucru nu se traduce în capacități eficiente ale poliției”.
Rectorul UDLAP, Luis Ernesto Derbez, a dat asigurări că în spatele corupției și violenței din Mexic se află impunitatea, deoarece "nu se întâmplă nimic" atunci când se comit delicte.
Creșterea infracțiunilor
Mexicul a înregistrat în 2019 un total de 34608 de crime în rândul bărbaților și 1.012 în rândul femeilor, cifre fără precedent. „Dacă guvernul lui Andrés Manuel López Obrador dorește cu adevărat să îmbunătățească situația impunităţii și corupției, care este scopul său fundamental, trebuie să investească mult mai mult în formarea sistemului de poliție și justiție”, a spus Derbez, care a fost ministrul Economiei și de Externeîn mandatul președintelui Vicente Fox (2000-2006).
Extrădarea, luna trecută, a fostului director Pemex, Emilio Lozoya, acuzat în cazul Odebrecht, a provocat un cutremur politic în Mexic, deoarece i-a implicat pe fostul președinte Enrique Peña Nieto (2012-2018), guvernanți și legiuitori în schema de luare de mită.
López Obrador a cerut Parchetului General să facă acest caz cât mai transparent și să difuzeze videoclipurile cu luarea de mită pe care Lozoya a spus că le deţine. În acest caz, Derbez a spus că „se dă impesia că important este scandalul mediatic, nu justiția”.
Traducerea: Cristina Zaharia, RADOR