Vacanța la Londra a doi români tineri, deștepți și frumoși s-a transformat în coșmar după atentatul deosebit de sângeros comis mierucri seară de un dement, cel mai probabil musulman radicalizat, care a închiriat un autoturism 4x4 și a intrat în mai multe persoane aflate pe podul Westminster. Lovitura a aruncat-o pe constănțeanca Andreea direct în apele Tamisei, de unde a fost scosă în stare gravă. Iubitul său, Andrei, a fost ceva mai norocos, alegându-se cu o rană ușoară în zona piciorului.
Tânăra de 29 de ani, din Constanța, rănită în atacul terorist din Londra este internată în stare gravă, având plămânii afectați. Seara trecută ea ar fi fost supusă unei operații complicate pe creier pentru extirparea unui cheag de sânge, potrivit unui prieten al fetei de acasă. Andreea deține în Constanța o firmă de decorațiuni interioare. Îi pace să călătorească mult. Tocmai de aceea, împreună cu iubitul ei, Andrei, au stabilit să meargă într-o scurtă vizită la Londra pentru a sărbători ziua lui de naștere. Andrei este inginer. Prietenii celor doi au confirmat pentru corepondentul EVZ Constanța că cele două fotografii pe aparțin.