O femeie din Egipt, în vârstă de 33 de ani, a decedat, astăzi, după ce a fost infectată cu virusul H5N1 al gripei aviare, relatează AFP.
Acesta este al treilea deces în decurs de o săptămână, în timp ce o altă tânără, în vârstă de 23 de ani, a murit, ieri, în Vietnam din aceleaşi cauze, numărul morţilor ridicându-se în această ţară la 56.
Egiptul este una dintre ţările cele mai afectate de gripa aviară, aici înregistrându-se 26 de decese de la apariţia virusului în forma sa înalt patogenă, în februarie 2006.
Vietnamul este, după Indonezia, ţara cu cel mai mare bilanţ al victimelor umane al virusului H5N1.