Şeful spionajului german: Al Qaeda pregăteşte atentate teroriste în Europa

Gerhard Schindler, şeful spionajului german (BND), a avertizat că reţeaua internaţională Al Qaeda intenţionează să comită atacuri teroriste în Europa, într-un interviu apărut, ieri, în publicaţia Die Welt.

Potrivit acestuia, ameninţarea vine, în primul rând, de la structurile de operare ale unei celule teroriste de pe teritoriul Yemenului.

"Al Qaeda intenţionează să ducă un război sfânt în Europa", trage, în acest context, un semnal de alarmă şeful BND.

Conform serviciilor secrete, teroriştii au ales aşa-numita tactică a "lupului singuratic", atacatori sinucigaşi, care urmează să fie trimişti în ţări europene în scopul comiterii unor atentate, sunt pregătiţi în prezent în tabere speciale.

"Avem informaţii că Al Qaeda a ales tocmai o astfel de strategie; serviciile secrete acordă o atenţie deosebită acestui aspect", a asigurat şeful BND, indicând că serviciul său a reuşit în Afganistan să dejoace un număr semnificativ de atacuri, inclusiv cu utilizarea unor dispozitive explozive cu dirijare de la distanţă şi atentatori-kamikaze. 19 atacuri dejucate în Afganistan din 2011 până acum

"Din ianuarie 2011, am reuşit să prevenim 19 atacuri asupra soldaţilor Bundeswehr-ului. Acest lucru înseamnă că tactica serviciilor secrete germane poate fi numită un model de succes", - a spus şeful BND. La 8 august, autorităţile din Yemen, după cum au relatat agenţiile internaţionale de presă, au reuşit să dejoace un atac terorist în capitala ţării Sanaa. Canalele media locale evocau capturarea a 40 de centuri explozive. Astfel, forţele de securitate yemenite au susţinut că au reuşit să contracareze planurile ucigaşe ale unui grup asociat Al Qaeda.

De asemenea, Ministerul yemenit al Apărării a raportat că la Jaar, oraş din sudul ţării, a arestat şapte militanţi islamişti. În weekend-ul trecut, cel puţin 42 de persoane şi-au pierdut viaţa aici în urma unui atac comis de un atentator-sinucigaş.

În raportul anual al Departamentului de Stat al SUA privind terorismul pe anul trecut se menţionează că Iranul şi Al Qaeda reprezintă cel mai mare pericol terorist pentru comunitatea internaţională. Republica islamică, potrivit autorilor raportului, furnizează arme şi oferă tabere de antrenament militanţilor mişcării palestiniene Hamas, permiţându-le şi combatanţilor Al Qaeda să utilizeze teritoriul Iranului pentru perfecţionarea pregătirii lor teroriste.