“Efectul Trump”. China refuză să mai importe cărbune din Coreea de Nord, ameninţând supravieţuirea economică a regimului de la Phenian

Coreea de Nord este cunoscută în întreaga lume pentru secretele în care este învăluită.

Economia Coreei de Nord este una dintre cele mai puţin deschise din lume şi se confruntă cu probleme cronice.

Peste jumătate dintre exporturile Coreei de Nord sunt cu China, iar pe acest fond ministerul chinez al comerţului a anunţat suspendarea tuturor importurilor de cărbune din Coreea de Nord, începând de duminică. Embargoul va fi aplicat până la sfârşitul anului. 

Măsura este o încercare din partea Beijingului de a implementa sancţiunile internaţionale împotriva regimului de la Phenian, care îşi continuă programul de înarmare, încălcând rezoluţiile ONU. 

Statele Unite au cerut Chinei, principalul partener comercial al Coreei de Nord, să menţină presiunea asupra acestei ţări, pentru a o determina să reia negocierile în vederea respectării deciziilor Organizaţiei Naţiunilor Unite, informează Reuters

Phenianul a testat ultima oară o rachetă balistică cu rază medie de acţiune în februarie. A fost prima sfidare a comunităţii internaţionale de la începerea mandatului preşedintelui american Donald Trump, pe 20 ianuarie, notează agenţia de presă citată.