Efectul "Sfânta Parascheva" s-a mutat în Capitală

Efectul "Sfânta Parascheva" s-a mutat în Capitală

Peste 500.000 de credincioşi au venit în pelerinaj de Sfântul Dumitru pe Dealul Mitropoliei, atraşi şi de Sfântul Pavel sau de sfinţirea Catedralei Patriarhale.

Sărbătoarea Sfântului Dumitru a strâns săptămâna aceasta, pe Dealul Patriarhiei, aproape jumătate de milion de credincioşi. Duminică dimineaţă, numărul celor care aşteptau la coadă era de peste 10.000. Au venit din toate colţurile ţării pentru a se ruga la Moaştele Cuviosului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştiului, şi ale Sfântului Apostol Pavel. Mulţimea, adunată în pâlcuri, a alergat la fiecare baraj ridicat de jandarmi ca să se apropie de racla cu moaşte. Unii au mai împărţit coate până să ajungă să se roage.

Numai până duminică, la prânz, voluntarii Crucii Roşii interveniseră în peste 200 de cazuri în care unor credincioşi li se făcuse rău. Cauze: degerături, crize de epilepsie, scăderi ale tensiunii sau pur şi simplu pierderea cunoştinţei din pricina îmbulzelii.

De la Sfânta Parascheva la Sfântul Pavel sau Dimitrie cel Nou, moaştele adună de la an la an tot mai multă lume şi pentru că, spune sociologul Vintilă Mihăilescu, „sunt făcătoare de minuni, deci purtătoare de speranţă. Or, nevoia de speranţă este cu atât mai mare cu cât vremurile sunt mai nesigure“.

Pelerini şi politicieni

Încă de sâmbătă, şirul de pelerini se tot scurge spre Catedrala Patriarhiei, proaspăt renovată şi, de ieri, resfinţită. E ora 10.00 dimineaţ a şi coada depăşeşte doi kilometri. Se întinde pe strada 11 iunie până spre Piaţa George Coşbuc. Numărul credincioşilor sare de 10.000. Printre ei, şi nume mari. A venit şi preşedintele Traian Bă- sescu, cu soţia. La finalul slujbei, premierul Tăriceanu, prezent şi el, primeşte în prezenţa membrilor Sfântului Sinod cea mai înaltă distincţie oferită mirenilor, Crucea Patriarhală Clasa I.

Vasile Blaga, Adriean Videanu, Corneliu Vadim Tudor, Andrei Chiliman, Cristian Popescu Piedone sau Cristian Poteraş pot fi şi ei văzuţi pe lângă podium. Apariţia politicienilor nu face furori. Mulţimea mai degrabă ascultă cu atenţie slujba, care răsună din boxe şi poate fi vizionată, ca la concert, pe un mare ecran.

Drum lung şi îmbrânceală, pentru sănătate

Pelerinii aşteaptă, unii picotesc în picioare, se chinuie să nu adoarmă. Au petrecut noaptea la coadă, ca să ajungă la moaşte. Unii, care au venit pregătiţi, stau în pâlcurile controlate după garduri de jandarmi, ghemuiţi pe scăunele de pescuit, camuflaţi de glugi. Ies toţi din amorţeală numai când jandarmii ridică gărduleţul ca să poată înainta: cei din faţă aleargă înceti- şor spre următorul baraj, mai-mai să cadă de fericire. Câţiva se împiedică de-a binelea, se ceartă şi-şi împing aproapele. Alţii, din spate, se supără că se mai strecoară pe lângă rând mame cu bebeluşi. Jandarmii încearcă să-i liniştească.

Explicaţia nerăbdării pare a fi simplă, după cum explică Gherghina şi Aurelia, două pelerine venite de la Techirghiol, Constanţa. „Am venit încă de ieri (sâmbătă - n.r.), de la ora 17.00... Am mâncat ce-am mai ciugulit de ici, de colo. Trebuie să rezistăm. Trebuie să ajungem la raclă, că de asta am răbdat toată noaptea! E pentru sănătatea noastră!“, spune Gherghina şi face o cruce, cu pioşenie, cât mai stă puţin atârnată de gărduleţ.

Aurelia spune că nu e primul lor pelerinaj. Merg la Sfânta Parascheva, la Iaşi, de 10 ani deja, iar la Sfântul Dimitrie, de cinci. De ce? Tot „pentru sănătate“. Aurelia lucrează la „Sanator“, la Techirghiol. „Şi e bun şi Sanatorul“, zice ea. „Dar mă ajută şi rugăciunile. Sanatorul şi rugăciunile, amândouă ajută. Dumnezeu, dacă ai credinţă, te scapă“.

Probleme de cerşetorie

La un moment dat, printre credincioş i apar pliante distribuite de Direcţia de Asistenţă Socială de la Primăria Capitalei. Mesajul transmis printre sutele de milogi cu mâna întinsă: „Dacă aţi şti că un cerşetor câştigă între 2.000 şi 5.000 de lei lunar, i-aţi mai da bani?“. Mesaj care n-o tulbură prea mult pe Rada, din Sălăjan. „Ştiu că unii se dau cerşetori, dar nu-s, că am văzut şi la mine în cartier cum îi trimite unii să ceară!“, zice femeia. Şi ea dă bani la cerşetori. „Dau, pe care-i vezi că nau un picior, o mână“.

Un tip care vinde o revistă bisericească e ceva mai vehement. „Lasă, să vadă lumea că-s nişte mafioţi!“, zice cât se opreşte din strigat, că are un braţ de „ediţii speciale“ cu Sfântul Dumitru. „Păi, ce? Ăştia fac mai mult de 50 de milioane pe lună!“. O măicuţă, Elena, de la Sfântul Pantelimon, stă cu buletinul în piept, pe lângă nişte cerşetori în cârje, să strângă bani de la credincioşi. „De asta eu mi-am pus buletinul în piept, că n-aveţi de unde şti dacă mint sau nu. Dar eu zic că dacă cineva se preface, e pă- catul lui. Noi trebuie să fim milostivi cu toţi cei care cer“, zice măicuţa.

MOTIVAŢII MULTIPLE

Ofertă specială pentru femei: trecerea prin Altar

Reprezentanţii Patriarhiei spun că oamenii au venit în număr atât de mare deoarece a fost „o zi specială“. „Ziua de astăzi a fost cu totul şi cu totul specială. Pe lângă Moaştele făcătoare de minuni ale Sfântului Dimitrie cel Nou, au fost aduse la noi şi cele ale Sfântului Pavel şi a mai fost sfinţită astăzi Catedrala Patriarhală. Iar asta înseamnă că enoriaşii au putut trece prin Sfântul Altar, o ocazie unică, mai ales pentru femei. Şi de aceea mulţi s-au grăbit. Şi am hotărât să le dăm credincioşilor posibilitatea să treacă prin Sfântul Altar şi mâine, şi poimâine, chiar dacă slujba de sfinţire a fost astăzi“, a spus preotul Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Reprezentatul Patriarhiei găseşte că manifestările de săptămâna aceasta au adunat 500.000 de oameni care s-au purtat frumos, fără îmbulzeli, şi că jandarmeria şi-a făcut treaba. Cât despre imaginile cu oameni alergând spre biserică şi dându-şi coate, spune că sunt invenţii de-ale televiziunilor şi că „e normal ca după 12 ore de stat afară oamenii să vrea să ajungă mai repede în biserică“.

Din perspectivă sociologică, ziua specială are o altă conotaţie.

„Pe de o parte, pelerinajele sunt manifestările religioase cele mai «publice», deci cele care au fost cel mai mult restricţionate în timpul comunismului. Pe de altă parte, pelerinajele la moaştele unor sfinţi sunt un contact aparte cu sacrul, mult mai apropiat şi mai «personal»“, comentează Vintilă Mihăilescu, sociolog. (Andreea Ciupercă)

ORDINE. Gardurile montate de jandarmi au ţinut în frâu mulţimea care voia să intre în altar

Ne puteți urmări și pe Google News