Suedia şi Finlanda intenţionează să-şi extindă cooperarea în domeniul apărării şi să înfiinţeze o forţă navală comună în condiţiile în care cele două state vecine se confruntă cu acutizarea tensiunilor în regiunea baltică, relatează Reuters.
Suedia şi Finlanda au fost alarmate de creşterea activităţii militare a Rusiei în Marea Baltică şi de acţiunile Moscovei în Ucraina, în condiţiile în care niciuna nu este membră NATO.
Ministrul suedez al apărării, Peter Hultqvist, a declarat că o viitoare cooperare mai strânsă îl va face pe un posibil agresor să se gândească de două ori.
“Dacă ne folosim resursele comune şi lucrăm într-un mod coordonat, acest lucru va reprezenta un semnal pentru cei care ridică ştafeta”, a spus Hultqvist, potrivit ziarului Dagens Nyheter.
El a infirmat sugestia că decizia ar putea provoca mânia Rusiei. “Dacă asta se întâmplă, este problema lor. Avem o agendă cu totul defensivă. Nu putem acţiona în baza a ceea ce simt sau gândesc alte ţări”, a spus el.
Cele două ţări nu se vor angaja în mod oficial să-şi vină în ajutor una alteia în cazul unui război, dar Peter Hultqvist a declarat că apărarea comună ar fi o opţiune pentru un astfel de scenariu, mai scrie Reuters, preluată de Agerpres.
Într-un raport comun, cele nouă ţări nordice au propus înfiinţarea unei forţe navale finlandezo-suedeze care să devină operaţională până în 2023. Alte planuri privesc creşterea accesului fiecăreia la bazele marinei de pe teritoriul celeilalte ţări şi manevre submarine comune.
Sprijinul rusesc pentru separatiştii din Ucraina a alimentat tensiunile în Europa şi în special în statele baltice. Avioane de luptă ale NATO au fost ridicate de peste 100 de ori de la sol în 2014 pentru a intercepta aparate de zbor ruse, de trei ori mai multe decât în 2013.
Suedia, Danemarca şi Marea Britanie i-au convocat pe ambasadorii ruşi din cele trei ţări pentru a se plânge de zborurile militare ruse care reprezintă un pericol pentru aviaţia civilă.
Suedia este ţara care a efectuat anul trecut cea mai amplă urmărire cu submarine de decenii după depistarea unui astfel de vehicul în arhipelagul Stockholm. Deşi forţele armate suedeze nu au identificat ţara de provenienţă a submarinului, cei mai mulţi analişti au suspiciuni că acesta era rus, notează Reuters.