Efectele Postului. Anca Sigartău susține că a scăpat de cancer după 40 de zile. „Știam că mor”

Efectele Postului. Anca Sigartău susține că a scăpat de cancer după 40 de zile. „Știam că mor” Sursa foto: Arhiva EVZ

Din când în când se mai întâmplă și minuni. Viața însăși este o minune. A primit un diagnostic crunt. I s-a spus că mai are de trăit doar un an. Într-un mod inexplicabil, inclusiv pentru medici, actrița Anca Sigartău s-a vindecat după 40 de zile de post.

Ceea ce este mai incerdibil și halucinant, Anca Sigartău nu i-a cerut lui Dumnezeu să o vindece. A ținut post că să îi fie trecerea mai ușoară. Dar Dumnezeu a avut un plan cu ea: să o facă un om obișnuit. Actrița a povestit, pentru Antena 3 ,cum a reușit să se facă bine.

Anca Sigartău nu a aflat diagnosticul direct de la medic

"E importantă experiența personală. Până la urmă eu am povestit despre această întâmplare. În momentul în care am primit un diagnostic care… Nici nu am știut prima oară despre acest diagnostic. Prietena mea știa că eu nu fac tratamentul și ea a zis că trebuie să îl fac, pentru că lucrurile sunt foarte grave. Și așa am aflat eu, nu am aflat direct de la medic, nu mi s-a spus direct", a spus Anca Sigartău.

"După aceea am ajuns în spital și am făcut acel tratament. Și în momentul în care am cerut să plec din spital medicul mi-a spus că nu mă lasă să plec. Că este o tumoră care se dezvoltă și a crescut opt centimetri pe citostatice și nu este normal. Am spus cu toate astea că vreau să mă duc acasă", s-a destăinuit Anca Sigartău.

A ținut post ca să se pregătească pentru ceea ce e mai rău

"Eu știam că mor, nu mai am de trăit. L-am ținut să mă pregătesc mai mult", a spus într-un mod emoționant Anca.

"În momentul respectiv nu mi-a spus nimeni. Am știut despre acest post că începe pe 15 noiembrie, Postul Crăciunului. Știam de la bunica mea că așa începe postul. Așa am știut eu că vreau să mă duc să țin post, nu am spus la nimeni. Nu a fost un regim alimentar. Am ținut și eu cum am putut.

Eu știam că mor, nu mai am de trăit. L-am ținut să mă pregătesc mai mult. Știam că nu mai am foarte mult. Știam că sunt lucruri, răul ăla pe care nu îl vrei și îl faci.

Vestea cea bună a venit pe 20 decembrie când a fost la control. ”Doctorul a spus “unde este tumoră? ce ai făcut?”. Nu mai există o tumoră. A fost întradevăr o minune", a povestit artista.

Ne puteți urmări și pe Google News