Pandemia de coronavirus a afectat într-un fel sau altul comportamentul și mentalitatea celor care practică sportul de performanță.
Informațiile au fost prezentate într-un studiu realizat de platforma Strava, cea mai mare comunitate sportivă mondială, cu peste 70 de milioane de practicanţi de sport, în colaborare cu Universitatea Stanford din Statele Unite. Cercetarea a analizat costurile financiare, personale și de motivație pe care le-a generat pandemia de coronavirus în rândul sportivilor americani, după cum relatează agenția EFE.
Conform acestui studio, un număr de 131 de sportivi profesioniști care au fost chestionați pe acest subiect au afirmat că au avut schimbări substanţiale în comportament, inclusiv schimbări drastice în programele de antrenament. De asemenea, cercetarea a mai relevat că a crescut gradul de rezistență și perseverență a comunităţii sportive profesioniste în timpul uneia dintre cele mai complicate perioade din istoria modernă.
Astfel, în general, sportivii s-au antrenat mai mult şi cu o intensitate mai mare decât în vremurile normale, deşi se tem de efectele economice cauzate de restricţiile impuse de autorități.
Coronavirusul generează depresii
Criza provocată de noul coronavirus a fost de natură să afecteze și sănătatea mentală a practicanților de sport. Astfel, unul din cinci sportivi (22,5 la sută) a recunoscut că are dificultăţi să se antreneze din cauza depresiei. Aceasta în condițiile în care, înainte de restricţiile impuse de pandemie, doar 3,9 la sută dintre sportivi s-au simţit deprimaţi mai mult de jumătate din zilele săptămânii. Studiul relevă o creștere de aproape șase ori a acestui tip probleme.
Conform aceluiaşi studiu, înainte de pandemie, doar 4,7 la sută dintre sportivi spuneau că se simt nervoşi sau anxioşi jumătate din zilele săptămânii, în timp ce în timpul pandemiei de Covid-19, acest procent a crescut până la 27,9 %.
Pentru sportivii americani care au acceptat să răspundă întrebărilor din sondaj, aspectele de natură financiară reprezintă una dintre marile preocuări în această perioadă. Astfel, 71% dintre aceștia au arătat că au suferit pierderi derivate din activitățile lor sportive.
Sondajul a reunit răspunsurile a 131 de sportivi profesionişti de la discipline de anduranţă din Statele Unite, incluzând ciclişti (39%), maratonişti (44%) şi triatlonişti (11%) în activitate.