Efectele ascunse ale pandemiei. Cum s-a jucat coronavirusul cu mintea noastră

sursa foto: EVZ

Jumătate dintre cetățenii britanici adulții care au simțit un sentiment de disconfort mental în ultimele 18 luni, în pandemie, recunosc că le-a fost dificil să discute cu partenerul lor.

Un studiu realizat pe 2.000 de de persoane adulte arată că trei sferturi dintre subiecți s-au confruntat cu probleme de anxietate. Acest studiu a fost comandat, în pandemie, de o companie de asistență medicală care folosește remedii pe bază de canabis, CiiTECH, conform express.co.uk.

Dintre acestea, persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani au suferit cel mai mult din cauză că au fost nevoite să stea în casă ca urmare a infectărilor cu coronavirus. Un procent de 71% dintre cei care au participat la studiu recunosc că au avut dificultăți foarte mari din cauza stresului. Situația este și mai grav în cazul tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, care s-au confruntat cu astfel de probleme în proporție de 86%.

Un procent de 49 la sută dintre cei care s-au confruntat cu probleme de anxietate și neliniști au auvt dificultăți în a comunica cu partenerul lor despre ceea ce simțeau. Alți 45 la sută au avut dificultăți în a-și împărtăși gândurile cu prietenii.

Altora le-a fost greu să se deschidă în fața părinților (40 la sută), a colegilor (37 la sută) și a angajatorilor (34 la sută).

 

Cum au fost afectați participanții la studiu

Dintre participanții la studiu, 45 la sută s-au declarat îngrijorați pentru că nu au putut să-și reia viața de zi cu zi, dinainte de pandemie. Alți 51 la sută susțin că sarcinile obișnuite pe care le-au primir, li s-au părut mai grele decât în realitate. Alții au spus că starea de neliniște pe care au avut-o s-a reflectat în probleme cu somnul (51%), le-a dat o senzație de greață (37%), agitație (31%) și transpirații sau bufeuri (25%).

Conform cercetării, un adult a suferit în medie, cam șase zile pe lună din cauza acestor stări de neliniște, ceea ce înseamnă 108 zile în ultimele 18 luni.

„Cercetarea arată că britanicii s-au confruntat cu multe stări de neliniște și cu niveluri mai mari de panică, amplificate de pandemie. Dar este foarte greu de înțeles dacă nu ai trăit niciodată această experiență”, a declarat Clifton Flack, CEO al CiiTECH.

Studiul a constatat, de asemenea, că aceste sentimente de neliniște s-au agravat, în cazul a 62% dintre persoanele analizate deoarece nu s-au bucurat de înțelegere în rândul prietenilor și al familiei.

 

Adulții își doresc un stil de viață liniștit

Două treimi dintre participanți (66 %) nu au fost în măsură să-și descrie anxietatea, în ciuda faptului că întrebarea „cum te simți?” a fost una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le-au primit de la rude și prieteni.

Studiul, realizat prin intermediul OnePoll, a relevat, de asemenea, că trei sferturi dintre adulți caută în modalități de a promova un stil de viață care să-i ajute să se relaxeze (75 la sută).

Un procent de 55 la sută fac exerciții fizice în mod regulat, iar alți 39 la sută au adoptat noi obiceiuri zilnice și încearcă noi activități care îi ajută să se relaxeze (27 la sută).