Vaccinul împotriva noului coronavirus dezvoltat de Pfizer și BioNTech produce efecte secundare asemănătoare unei mahmureli severe.
Voluntarii care au primit vaccinul dezvoltate de cele două companii împotriva noului coronavirus au acuzat efecte secundare precum dureri musculare sau migrene. Informația a fost difuzată de publicația The Independent și a apărut la câteva zile după ce reprezentanții Pfizer și BioNTech au anunțat că vaccinul are o eficiență de 90% în prevenirea infecției cu coronavirus.
Testarea vaccinului s-a făcut pe un număr de 43.500 de voluntari, din șase țări, care nu au fost informați dacă au primit vaccinul sau un produs placebo cu soluție salină. În urma testelor, o parte din voluntarii care au fost injectați cu substanța anti-COVID au acuzat dureri musculare și migrene. Așa și-au dat seama, de altfel, că au primit medicamentul, iar nu substanța placebo.
Unul dintre voluntarii contactați de mass-media au povestit că efectele secundare pe care i le-a provocat vaccinul anti-COVID au fost asemănătoare cu o mahmureală puternică, însă au dispărut în scurtă vreme. Ulterior, medicii care l-au testat au descoperit că a dezvoltat anticorpi pentru COVID-19, iar acest lucru l-a convins că a primit vaccinul.
O altă femeie, în vârstă de 45 de ani, din Missouri care a participat ca voluntar la testele clinice a acuzat febră și dureri musculare și de cap, după ce i-a fost administrată prima doză din cele două ale vaccinului dezvoltat de Pfizer. Femeia a precizat că au fost efecte secundare asemănătoare cu cele care i-au apărut și după vaccinarea antigripală. În cazul ei, reacțiile s-au accentuat după cea de-a doua injecție.
Compania are încredere în vaccin
Reprezentanții companiilor farmaceutice susțin că acest vaccin pe care l-au dezvoltat este eficient în proporție de 90%, iar acest lucru este uimitor.
„Aș spune că este un moment istoric. Așa ceva nu s-a mai întâmplat până acum. În primul rând, lumea s-a confruntat cu o situație atât de groaznică, precum pandemia, dar a putut trece într-un timp atât de scurt prin ceea ce durează de obicei mulți ani”, a declarat Kathrin Jansen, șefa departamentului de Cercetare și Dezvoltare a Vaccinurilor de la Pfizer.
În studiul Pfizer, din cele peste 43.500 de voluntari au existat 94 care au contactat infecția cu noul coronavirus pentru prima oară și care nu au mai avut boala anterior. Dintre acestea, doar nouă nu au răspus la cele două doze de vaccin, iar acest lucru demonstrează eficacitatea acestuia.