Traficanţiii turci, care facilitează cea mai mare migraţie în masă către Europa, se tem de condiţiile meteo dificile din estul Mediteranei, care îi va face să îşi suspende majoritatea activităţilor în următoarea săptămână, crescând posibilitatea unei scăderi dramatice în fluxul refugiaţilor către Europa pe timpul iernii.
În timp ce liderii europeni se adună la Bruxelles, unde sunt chemaţi pentru a întări protecţia litoralului gercesc, traficanţii din Turcia spun că nu flotele europene îi îngrijorează, ci vremea.
Numărul celor transportaţi între Turcia şi Grecia se diminuează de obicei odată cu începerea toamnei, când furtunile încep. Dar în acest an, numărul celor care sunt transportaţi în Grecia a crescut de 12 ori.
Lucru care a făcut ca diplomaţii europeni să speculeze că cererile fără precedent vor încuraja traficanţii să menţină un nivel extrem de ridicat al rutelor către insulele greceşti chiar şi în timpul lunilor de toamnă, când vremea e nefavorabilă.
Dar în această săptămână, chiar şi traficanţii au recunoscut că fluxul a scăzut considerabil. Mai mulţi traficanţi din Turcia au afirmat că deşi operaţiunile de transport nu se vor opri, numărul celor care vor fi transportaţi va scădea dramatic de la mijlocului lunii octombrie.