Edward Novak, pe urmele lui Traian Băsescu și Bogdan Stelea. Cele mai penibile gafe ale politicienilor nu au legătură doar cu imnul național

Edward Novak, pe urmele lui Traian Băsescu și Bogdan Stelea. Cele mai penibile gafe ale politicienilor nu au legătură doar cu imnul național sursa foto. Evz

Ministrul Sportului, Eduard Novak, s-a făcut de râs la televizor după ce n-a știut imnul României. Dar lista celor ce au probleme cu Deșteaptă-te, române! e ceva mai lungă și-l include pe fostul președinte Traian Băsescu și pe portarul Generației de Aur, Bogdan Stelea. Iar lista de gafe penibile ale miniștrilor e și mai lungă.

Duminică seara, jurnalistul Dan Bucura l-a rugat pe Eduard Novak să cânte imnul României, dar oficialul nu a scos niciun cuvânt.

Momentul penibil cu Eduard Novak la B1TV

Dincolo de interpretarea întâmplării bazată pe etnia ministrului, pe care mulți o vor crede corectă, după recentul incident cu imnul Ținutului Secuiesc, momentul este absolut penibil. Un ministru al sportului, care participă la multe competiții la care se cântă imnurile statelor câștigătoare sau participante, ar putea să le învețe și fără să vrea.

După emisiune, Dan Bucura a comentat incidentul astfel: „Asa ceva te lasa fara cuvinte... Am 24 de ani de presa, dar una ca asta n-am mai vazut. Vorbim de un ministru al Romaniei!” Iată și transcrierea momentului:

Ne puteți urmări și pe Google News

Dan Bucura: O să încep eu, continuați dumneavoastră. Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,/În care te-adânciră barbarii de tirani. Vă rog!

Edward Novak: (nu spune nimic, dar râde)

Dan Bucura: Continui eu?

Edward Novak: Da.

Dan Bucura: Acum ori niciodată croiește-ți altă soarte,/ La care să se-nchine...

Edward Novak: ...

Dan Bucura: și cruzii tăi dușmani.

Băsescu și Stelea, probleme cu „Deșteaptă-te, române!”

Dar actualul ministru al sportului nu este singurul care nu știe imnul, deși l-a auzit de nenumărate ori. Fostul președinte Traian Băsescu a avut, la rândul său, un astfel de moment jenant în emisiunea 100% a lui Robert Turcescu. Șeful statului n-a știut că versurile sunt scrise de Andrei Mureșianu, și s-a și bâlbâit la versuri.

Iar Bogdan Stelea, portarul „Generației de Aur”, cu 100 de meciuri jucate pentru naționala României - deci a auzit imnul de cel puțin 100 de ori, a recunoscut că nu știe versurile. „Imnul nostru? Nu l-am învățat. Nu îl știu nici acum, nu știu cuvintele. Nu l-am învățat și nici nu îl învăț pentru că nu îmi plac cuvintele. Chestia asta cu «Desteapta-te, romane!» mă bulversează. E ca și cum tot timpul am fi bătuți în cap ăi am dormi pe noi. Mă mișcă, pentru că știu ce înseamnă a reprezenta țara și linia melodică îmi place, dar cuvintele în sine și, în special, refrenul, nu mă mișcă sub nicio formă. În permanență, în momentul în care ascult imnul și datorita faptului că știu ce înseamnă imnul, mi se face pielea de găină, mă mișcă și mă motivează enorm. Dar dacă stau sa ascult cuvintele, nu”.

Link pentru video cu Stelea, aici.

Problemele de matematică, o eternă problemă pentru miniștri

În 2019, în timp ce se afla în campania electorală pentru alegerile prezidențiale, candidata PSD Viorica Dăncilă a fost întrebată de un jurnalist cât este aria cercului, având în vedere că povestise că a dat meditații la matematică, și a răspuns greșit.

Reporter: Ați spus că ați acordat meditații la matematică. Cât e aria cercului?

Viorica Dăncilă: Raza la pătrat.

Reporter: Este PI înmulțit cu raza la pătrat.

Viorica Dăncilă: PI ori raza la pătrat. Am dat meditații la matematică și credeți-mă că am putea, dacă aveti timpul liber, să veniți alături și să vedem cine știe matematică. Sunt inginer, credeți-mă că toți inginerii în România fac până în anul 3 matematică. Am făcut facultatea 5 ani. Am terminat cu media 9. Pentru unii li se pare o medie mică. Dacă vreți să vorbim despre matematică vă stau la dispoziție chiar după terminarea conferinței de presă.

Probleme cu matematica a avut și fostul ministru al Educației, Liviu Marian Pop, culmea, de profesie profesor de matematică. El nu a știut să rezolve o problemă de matematică de clasa a VIII-a, după ce a fost rugat să facă asta de jurnaliști. Problema era următoareaa: „Într-o clasă sunt 26 de elevi. Dacă din clasă ar pleca două fete şi trei băieţi, atunci numărul fetelor ar fi egal cu dublul numărului băieţilor. Determinaţi numărul fetelor din clasă”.

Iar ministrul a spus: „Subiectele mi s-au părut uşoare. Le-am rezolvat”. Dar apoi, pe când ieşea dintr-o şcoală în care se afla în inspecţie, Liviu Marian Pop a declarat: „Nu am văzut de fapt problema. Fete plus băieţi este egal cu 26. Nu? Că aşa trebuie. Şi ce spune, că pleacă câte fete? Că nu mai ştiu. Şi ce se întâmplă după ce pleacă? Faceţi sistemul de ecuaţii pe care îl face şi un copil de clasa a III-a”.

Miniștrii de finanțe ori nu știu, ori greșesc

În august 2021, premierul, pe atunci, Florin Cîțu, a fost întrebat dacă știe cât costă o franzelă. „Nu pot să...nu mănânc pâine”, a spus șeful executivului.

Și tot în august 2021, proaspăt instalat ca ministru al finanţelor, Dan Vîlceanu, nu a ştiut cât este salariul minim net aflat în plată, ba s-a și îndoit că acesta este 1.386 de lei. „Este în jur de 1.600… Şi ceva. E 2.380 cred… Da, 2.300 salariul minim brut. Nu are cum să fie 1.300 net”, a spus Vîlceanu.

Gafele sau slaba pregătire au mai lovit, la Ministerul Finanțelor, și pe vremea când acest portofoliu era deținut de Eugen Orlando Teodorovici. În 2019, el nu a știut să spună câți angajați are ANAF.

Vlad Voiculescu nu știa cum se îngroapă morții de COVID-19

Iar în luna aprilie a anului trecut, ministrul sănătății din acel moment, Vlad Voiculescu, nu a știut că persoanele decedate din cauza Covid-19 nu pot fi înmormântate îmbrăcate, dacă au fost autopsiate, potrivit unui ordin de ministru. Ba mai mult, el s-a și contrazis cu jurnaliștii pe această temă. Ulterior, și-a recunoscut greșeala pe Facebook.