În sfârşit, sistemul de educaţie din România a primit statutul de prioritate naţională în urma semnării unui pact social de către majoritatea formaţiunilor politice, Preşedinţie şi organizaţiile implicate în acest domeniu. Care sunt efectele şi mai ales care sunt şansele ca învăţământul românesc să fie salvat?

Pactul Naţional pentru Educaţie a fost semnat luni la Palatul Cotroceni doar de o parte a organizaţiilor societăţii civile. Trei din cele patru federaţii sindicale din învăţământ şi alte câteva organizaţii au refuzat semnarea documentului.

Pactul Naţional pentru Educaţie a stârnit nemulţumiri. Trei din cele patru sindicate din învăţământ au refuzat semnarea documentului, pe motiv că acesta nu ia în seamă problemele reale ale profesorilor. De asemenea, şi alţi reprezentanţi ai societăţii civile au respins Pactul şi i-au trimis preşedintelui Traian Băsescu o scrisoare deschisă în care precizează motivele pentru care au luat această decizie, dar şi propunerile lor de modificare.

Printre cei mai importanţi semnatari ai documentului se numără Academia Română, Federaţia Educaţiei Naţionale, Uniunea Studenţilor din România, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România, Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi, Consiliul Naţional al Elevilor şi Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România. O formă fără fond

Varianta actuală a pactului este contestată de mai multe organizaţii, printre care IRSCA Gifted Education, Societatea Ştiinţifică CYGNUS - centrul UNESCO, Institutul pentru Politici Sociale, Asociaţia pentru Integrare Europeană „Repere“ şi Asociaţia Psihologilor şi Psihopedagogilor PROCIVITAS. „Poziţia pe care o avem faţă de pactul semnat de partidele politice şi de câteva ONG-uri este tehnică. Nu mai putem accepta lipsa de profesionalism sau manipularea politică“, spune Florin Colceag, preşedintele IRSCA Gifted Education.

Acesta spune că pactul a fost o iniţiativă a EDU-GATE, Consorţiul Român pentru Educaţia Copiilor şi Tinerilor Supradotaţi şi Talentaţi, preluată mai apoi de administraţia prezidenţială. „Această preluare ne-a bucurat iniţial, considerând că poate clasa politică priveşte cu alţi ochi educaţia. Ulterior însă, am constatat că pactul devenea o formă fără fond, căci, deşi se preciza «ce» se doreşte, nu se punea niciun accent pe «cum» se va realiza“, completează Colceag.

Comisia prezidenţială care a elaborat Pactul, condusă de Mircea Miclea, susţine că educaţia românească are nevoie stringentă de o strategie pe termen lung şi că pachetul de legi propus de guvern este incoerent şi incomplet. „Abordările pur legislative ale problemelor din domeniul educaţiei sunt contraproductive. Cele 28 de modificări succesive ale Legii educaţiei din ultimii zece ani au fost dictate de conjuncturi şi interese, nu de o strategie. Ele au introdus, adesea, noi tensiuni şi incoerenţe în loc să rezolve probleme. Aşadar, dacă nu este parte componentă dintr-o strategie mai generală, o nouă lege introduce schimbări superficiale şi fără orizont“, este poziţia comisiei, formată din 31 de membri. Noua variantă

Reprezentanţii organizaţiilor care nu au semnat au adăugat în pactul iniţial câteva prevederi pe care le consideră absolut necesare. Printre acestea se numără introducerea sistemului policy making în educaţie, dar şi realizarea criteriilor şi clasamentelor şcolare pe bază de metodologii internaţionale unanim acceptate. „Sistemul de policy making este singurul care este credibil şi eficient în acest moment pretutindeni în lume. Specialiştii în educaţie care cunosc tot ce se întâmplă în lume, care sunt soluţiile şi politicile optime, sunt singurii în măsură să realizeze proiectele de reglementări în educaţie, după ce au evaluat pe toate feţele consecinţele acestor proiecte. Nu mai este admisibil ca un ministru să facă ziua ce a visat noaptea, mai ales când ministrul este pus politic şi habar nu are de învăţământ. Ajungem la cel mai teribil haos fără o structură permanentă de policy makers, conectaţi internaţional cu omologii lor din alte ministere, care să dea continuitate programelor de învăţământ“, crede Florin Colceag.

Modelul finlandez

Nevoia realizării acestui pact a venit din dorinţa de a corela sistemul educaţional românesc cu cele din celelalte ţări membre ale UE şi de a asigura o competitivitate pe piaţa muncii. Tocmai în acest sens, reprezentanţii EDU-GATE au propus, înainte de realizarea pactului, strategia finlandeză de educaţie. „Înaintea semnării pactului am trimis tuturor actorilor implicaţi strategia finlandeză de educaţie. Menţionez că Finlanda are în acest moment cel mai perfecţionat sistem de educaţie din Europa şi este considerată ţară-etalon pentru educaţia europeană. Nu am găsit însă niciun semn de introducere a direcţiilor strategice decisive în pact, ceea ce ne-a dus la neîncrederea în seriozitatea acestui pact şi a modului în care priveşte clasa politică problema educaţiei. Avem, însă, sprijinul formal din Finlanda pentru reformarea educaţiei din România, există şi fonduri europene, aşa că depinde doar de noi să facem această însănătoşire a educaţiei“, spune Colceag.

Proteste credibile sau nu?

Dintre cele patru federaţii sindicale din învăţământ, doar una a semnat pactul actual. Celelalte trei, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Spiru Haret şi Federaţia Alma Mater, au refuzat, motivând că acesta conţine doar principii generale.

Despre decizia Federaţiei Spiru Haret de a ieşi în stradă pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de varianta actuală a pactului, despre care s-a spus că este de natură politică, preşedintele IRSCA Gifted Education spune că această formă de protest este credibilă şi justificată. „Cred că nu ne mai putem permite să ne jucăm de-a credibilitatea. Anul trecut au plecat din România un 1.100.000 de români. Înainte au plecat alte trei milioane. Acum avem mai puţin de jumătate din forţa activă de acum câţiva ani, căci oamenii s-au săturat de atâta minciună şi manipulare şi pleacă în alte părţi. O mare mulţime de profesori au plecat la cules de căpşuni şi acum în mediul rural avem absolvenţi de liceu care suplinesc în şcoli. Sincer, nu cred că sindicatele pot să-şi permită să se joace în acest moment de-a credibilitatea“, spune Florin Colceag.

AVEM PACT, URMEAZĂ STRATEGIA Principalele prevederi ale Pactului > Principalele prevederi ale Pactului Naţional pentru Educaţie sunt: modernizarea sistemului de învăţământ şi a instituţiilor de educaţie în perioada 2008-2013, alocarea anuală a 6% din PIB pentru educaţie şi 1% din PIB pentru cercetare în următorii cinci ani, realizarea unei educaţii obligatorii de zece ani, garantarea accesului la educaţia gratuită până la absolvirea liceului, descentralizarea financiară şi a resurselor umane, depăşirea decalajului dintre mediul urban şi cel rural. > Documentul introduce principiul „finanţarea urmează elevul“, prin care şcolile cu rezultate performante vor primi fonduri mai mari, şi pe cel al finanţării multianuale în învăţământul universitar. > Educaţia permanentă va deveni baza sistemului educaţional din România şi va fi extinsă astfel încât până în 2013 să includă anual cel puţin 12% din forţa de muncă activă a ţării. > Prevederile se aplică nediscriminatoriu învăţământului în limba română şi în limbile minorităţilor naţionale, iar iniţiatorii pactului vor desemna o comisie care să monitorizeze aplicarea acestuia şi să prezinte anual Parlamentului un raport referitor la realizarea obiectivelor propuse.

POVESTEA PACTULUI Cât va dura armistiţiul politic? Susţinut de şeful statului, Pactul pentru Educaţie a fost conceput din nevoia de a stăvili prăbuşirea sistemului de învăţământ. Pe hârtie, totul arată bine. Întrebarea este dacă politicienii vor fi în stare, în sfârşit, să respecte ceea ce semnează.

În pofida unor derapaje la nivel declarativ, care i-au atras critici usturătoare - Traian Băsescu a fost acuzat că încurajează concepţia potrivit căreia „şcoala vieţii e mai importantă decât educaţia“ -, preşedintele s-a declarat ferm în favoarea conceperii unui program amplu de modernizare a sistemului de învăţământ. PSD nu voia să semneze

Prima tentativă de captare a sprijinului partidelor a avut loc în noiembrie anul trecut, dar la discuţii s-au prezentat doar PD, PDL şi UDMR. Pe 27 februarie, şeful statului i-a invitat din nou la Cotroceni pe reprezentanţii partidelor parlamentare la negocieri privind un Plan Naţional pentru Educaţie, având ca obiectiv central aducerea învăţământului românesc, în termen de cinci ani, la un nivel apropiat de cel din Uniunea Europeană.

Spre deosebire de întâlnirea de anul trecut, în februarie doar PRM a lipsit de la Cotroceni. Înaintea consultărilor, PSD a ameninţat că nu va semna pactul propus de preşedinte decât dacă educaţia va primi 7% din PIB. Ce voiau partidele Potrivit vicepreşedintelui PSD Vasile Dâncu, a existat „un consens aproape general“ privind depolitizarea, profesionalizarea, descentralizarea educaţiei şi promovarea unei şcoli deschise şi a unui învăţământ centrat pe competenţe. Delegaţia social-democrată a cerut respectarea principiului egalităţii de şanse şi construcţia unor zone de învăţământ prioritare pentru a rezolva dezechilibrele dintre mediul rural şi cel urban. Totodată, PSD a cerut ca pactul să prevadă fără echivoc alocarea a 6% din PIB pentru învăţământ şi minimum 1% pentru cercetare. PNL a cerut schimbarea radicală a pactului, în încercarea de a introduce o variantă proprie, dar jocul liberalilor a fost respins de toţi participanţii la consultări.

Observaţiile PDL, enunţate de Emil Boc la finalul consultărilor, se referă la reforma curriculară, descentralizare, reducerea inechităţii, investiţii pentru campusuri, depolitizarea şi profesionalizarea managementului.

Preşedintele democrat-liberalilor a criticat faptul că diplomele au aceeaşi valoare, indiferent de instituţiile care le eliberează, dar şi uşurinţa cu care se obţine titlul de doctor. PDL a mai propus ca, la sfârşitul fiecărui ciclu de învăţământ, elevii şi studenţii să fie evaluaţi pentru a trece la nivelul superior de studiu.

Conservatorii au cerut introducerea unei prevederi pentru sprijinirea copiilor supradotaţi şi păstrarea predării religiei în şcoli, dar propunerile lor au fost respinse, iar reprezentanţii UDMR au fost interesaţi de învăţământul minoritar. Pact semnat, buget micşorat Partidele au avut o săptămână la dispoziţie pentru a înainta observaţii comisiei prezidenţiale, pentru ca apoi pactul să fie semnat şi astfel să ia naştere baza de elaborare a unei strategii, în termen de 18 luni.

Pe 5 martie, în Salonul Alb al Senatului, preşedintele Traian Băsescu, ministrul educaţiei, Cristian Adomniţei (PNL), Mircea Geoană (PSD), Emil Boc (PDL), Corneliu Vadim Tudor (PRM), Marko Bela (UDMR), Daniela Popa (PC) şi liderul deputaţilor minorităţilor Varujan Pambuccian au consfinţit transformarea Educaţiei în domeniu prioritar de dezvoltare pentru următorii cinci ani.

În aceeaşi zi, Cabinetul Tăriceanu a tăiat 200 de milioane din fondurile Ministerului Educaţiei, la prima rectificare a bugetului de stat din acest an.

După semnarea Pactului, Traian Băsescu a declarat că acesta reprezintă „un angajament al clasei politice faţă de societate“, subliniind că „nu mai avem nevoie de un sistem de educaţie în care întâi se scriu legile şi apoi vedem ce facem să le aplicăm“.

Totodată, şeful statului a subliniat că Pactul rămâne în continuare deschis, iar salariile profesorilor nu vor fi uitate. „Nu este un act politic, este un act necesar, şi atât, şi mai ales, faptul că în protocol nu se scrie despre salariile profesorilor. În strategie se va stabili şi sistemul de salarizare stimulativ pentru cadrele didactice (...). Aceşti doi actori fundamentali, profesorul şi elevul/ studentul, trebuie să-şi găsească interesele în viitoarea strategie.“

 

Vezi aici: PACTUL NATIONAL PENTRU EDUCATIE