Fostul ministru al Sportului, Eduard Novak este cazat la hotelul sportivilor din cadrul complexului Arcul de Triumf, la un preţ preferenţial, a aflat site-ul de investigaţii snoop.ro. El a fost văzut intrând în complex, cu maşina personală parcată în faţa hotelului. În parcare se află și dubă verde, pe care se regăsesc fotografia lui Novak, o poză cu Parlamentul României şi însemnele partidului UDMR.
Eduard Novak, cazare la preț preferențial
În unităţile de cazare şi mâncare ale Ministerului Sportului au prioritate angajaţii MTS şi cei ai federaţiilor naţionale, sportivii şi reprezentanţii cluburilor sportive. Ei beneficiază de preţuri subvenţionate de minister atât la cazare, cât şi la mâncare. În prezent, un loc de cazare în aceste hoteluri este de la 25 la 65 de lei pe noapte. Aici se pot caza și turiști, dar la prețuri mult mai mari.
A fost văzut în parcarea hotelului
„Cu mici pauze, Eduard Novak a stat la hotelul din baza sportivă Arcul de Triumf mai tot timpul în acest an. E un client fidel. Maşina lui e mereu parcată, chiar şi minivan-ul clubului său. Novak, campion paralimpic la Londra 2012, se cazează aici în calitate de manager de club ca să beneficieze de tariful special. Inclusiv în campanie electorală”, a declarat pentru Snoop.ro un angajat de la complexul sportiv din Capitală.
Snoop.ro a anunțat că a solicitat conducerii bazei sportive „Arcul de Triumf” informaţii legate de numărul de nopţi de cazare înregistrate pe numele lui Eduard Novak, de tariful perceput acestuia şi de calitatea prezentată de acesta. Printr-un răspuns semnat de Dan Popa, CSN a invocat GDPR şi a secretizat informaţiile. Au invocat și un articol din Hotărârea nr. 237/2001 pentru aprobarea Normelor cu privire la accesul, evidenţa şi protecţia turiştilor în structuri de primire.
Ce spune Eduard Novak
Fostul ministru Novak a spus că este cazat în calitate de manager de club la Team Novak și că stă la hotelul respectiv în condițiile legii. El a declarat că nu este turist și nici politician.
„Sunt cel mai important turist din București unde sunt cazat. Eu sunt proprietar de 20 de ani de un club sportiv cu două echipe și stau la hotelul respectiv în condițiile legii, nu la preț preferențial, cum s-a auzit. Faptul că fac și campanie politică este altă poveste. Eu am mai multe activități, dar eu stau în condițiile legii. Nu sunt turist și nici politician”, a spus Novak pentru EVZ.