Am fost câteva zile la Constanţa, cu treabă. Vesel pentru că Dobrogea mă atrage ca un magnet, ca un Orient, iar eu sunt îndrăgostit de Pontul Euxin.
Mi-e drag să mă plimb pe faleză, să admir Cazinoul - un loc odinioară de pierzanie - dar şi Moscheea "Regele Carol I". Prilej de a reflecta la toleranţa acestei zone, unice ca densitate de minorităţi, supranumită pe drept cuvânt "Elveţia României".
Din nefercire am văzut puţini, prea puţini turişti. Unde or fi dispărut? E drept că-i criză şi lumea nu mai are bani, dar a devenit aproape o tradiţie românească să mergi câteva zile pe litoral. Ca să fim oneşti în primul rând declinul turismului se datorează libertăţii dobândite după 1989. Ani în şir am visat cu ochii deschişi sau admirând cărţi poştale la Spania, Italia, Franţa sau cine ştie ce locuri exotice. Era şi păcat să nu încerci să vezi astfel de minunăţii şi să te mulţumeşti doar cu litoralul nostru. Cu Brifcorul şi cu ospătarul care-şi înmuia manechiura în ciorba ta. Sute de mi de români mai groşi sau mai subţiri la pungă au ales după 1990 să-şi petreacă vacanţele în străinătate. Nu neapărat din snobism, ci din necesitatea de a circula, din acea nestăpânită dorinţă de a vizita. Lucrurile astea nu se pot modifica, dar ce facem să avem din nou turişti? Haideţi să fim serioşi. Nu vom putea intra vreodată în competiţie cu Spania, cu Italia, cu Franţa, cu Elveţia – sau mai ştiu eu cu cine. Noi nu avem mii de castele, cetăţi cum există numai pe Valea Loarei, nu avem vestigiile romane pe care le găseşti peste tot în Italia.
Toată lumea se plânge de lipsa infrastructurii. Vorbeam cu amicul Dan Matei Agathon care-mi explica: "Să spunem că îţi vine din străinătate un prieten foarte bun şi vrea să-l duci într-un sanctuar dacic – la Sarmisegetuza. Acolo, ori de câte ori ajung, trebuie să-mi rezerv 10 ore pentru un drum cu peripeţii. Ajungi undeva într-un câmp unde nu poţi să faci absolut nimic. Turismul cultural şi istoric ar fi important pentru români, în principiu, dar condiţiile sunt zero. Ca să nu mai spun că s-au distrus vestigii unice în căutarea comorilor dacice şi a comorii lui Burebista. Sarmisegetuza a devenit o atracţie pentru vânătorii de comori, nu o atracţie turistică". Perfect adevărat şi sunt convins că ar veni turişti să viziteze Sarmisegetuza, să-l caute pe Dracula, să cerceteze locurile în care au apărut dinozauri pitici sau mai ştiu eu ce.
Toţi avem senzaţia că dacă le dăm de mâncare şi îi îmbuibăm, turiştii o să dea năvală în ţărişoara noastră. Sute sau mii de străini "au căzut" sub vraja bucătăriei româneşti. Nu mai vorbim de vinurile patriei. Dar aici nu-i vorba de un turism pentru gurmanzi! Fudulia noastră românească dă pe alături. Citez din Agathon, un om care se pricepe, ca să nu spuneţi că am luat-o razna: "că străinii nu vin să le oferim ceea ce au în ţările lor, ci ceva deosebit pe care nu îl pot găsi acolo. E cel puţin straniu şi neinspirat să-i duci pe italieni în România să le oferi pizza sau spaghetti. Ale lor sunt mai bune decât ale noastre, sau cel puţin la fel. De ce ar veni cineva tocmai din Italia să guste ceea ce are lângă casa lui? Stilul nostru de a imita cu orice preţ ne face deservicii majore. Şi nu este o dovadă de inteligenţă şi de pragmatism, chiar dacă intenţiile sunt bune şi noi vrem de fapt să îl facem pe turist să se simtă bine. Da, dar nu fără a-i oferi ceva nou şi de calitate, ceva pe care să şi-l amintească şi să-l regrete, pentru a fi siguri că va dori să vină înapoi". Ne trebuie originalitate, compe - tenţă şi din nou trebuie spus infrastructură! Trebuie să depăşim autosatisfacţia aia păşunistă că "România este singura ţară cu toate formele de relief", de parcă Franţa sau Spania nu ar avea ieşire la mare, câmpii, dealuri şi munţi! Nu sunte în situaţia unor ţări precum Grecia, Italia, Franţa care să trăiască din vestigii. Trebuie să învăţăm să facem turism. Şi să mai lăsăm din preţuri…
Recomandările noastre
