Ioana Lupea: "Se poartă şi prin Capitală, şi pe la inundaţii. E vintage, deci în tendinţe. Se poate improviza şi în balerini albi, ca Elena Udrea la Moldoviţa".
A revenit în modă stilul „prim-secretar“. Se poartă şi prin Capitală, şi pe la inundaţii, e accesibil tuturor demnitarilor, indiferent de rang, şi cu succes garantat de transmisiunile în direct. Stilul prim-secretar e vintage, deci în tendinţe. Practicat în comunism, a suferit doar mici ajustări impuse de capitalism şi tehnologie. O ţinută casual, un aer competent-îngrijorat- ferm, eventual cizme din cauciuc, o hartă şi multe indicaţii preţioase sunt mai mult decât suficiente pentru obţinerea stilului „prim-secretar“. Se poate improviza şi în balerini albi, ca Elena Udrea la Moldoviţa. Deşi cămăşile Paul&Shark ale lui Traian Băsescu au fost, sunt şi vor fi mai convingătoare. Atinse de nostalgie, până şi televiziuni de dată recentă au reacţionat favorabil având în recuzită piese de rezistenţă ca Mihai Tatulici.
Un Mihai Tatulici plasat în dreptul unui râu căruia nu-i ştie numele („Ce râu e ăsta?“, „Suceviţa“, îi strigă cineva din off) cheamă miniştrii, prefecţii, primarii şi preşedinţii de consilii judeţene la raport. Emisiunea e cu public, poporul e reprezentat. Localnicii strânşi pe pod sunt invitaţi să comenteze, să intervină, să-şi spună păsul, să tragă la răspundere autoritatea. „Dacă e ministrul X prin zonă, să vină aici“, face apel, poruncitor, că e prin televiziune, reporterul cu ani buni de experienţă de teren. Demnitarii sunt aliniaţi în dreptul râului căruia Mihai Tatulici nu-i ştie numele şi dau raportul: atâtea localităţi au fost inundate, atâţia oameni evacuaţi, atâtea bunuri salvate, atâţia metri cubi de apă vin pe o albie de lăţime etc. Li se cere socoteală, răspund conştiincios şi detaliat ca prim-secretarii la „Reflector“. Nu şi-au îndeplinit planul, să-şi facă autocritica. Gheorghe Flutur e în apele lui, ca-n vremea aviarei. În timp ce oficialii oferă naţiunii informaţii statistice despre inundaţii, râul căruia Mihai Tatulici nu-i ştie numele mai ia o casă. Reporterii şi puternicii locului sunt însă mulţumiţi. Naţiunea a văzut la televizor că se lucrează. Sunt eroii unei lumi fără eroism.
O altă reprezentaţie în care recunoaştem stilul prim-secretar. Sorin Oprescu în pasajul Piaţa Universităţii. Îmbrăcat lejer, primarul general s-a întâlnit cu proiectantul, arhitectul şi camerele de luat vederi deasupra unei hărţi. Proiectantul răspunde spăşit întrebărilor demnitarului, cu mâinile împreunate în faţă. Sorin Oprescu arată pe hartă, cere explicaţii, dă indicaţii. „Ea se rabatează şi se urcă pe perete. Şi dacă mergem pe spaţiul unui căruţ?“, imaginează primarul-prim-secretar un lift în pasajul în care nu s-a mai mişcat decât praful de luni întregi. „Se poate“, încuviinţează proiectantul, frângându-şi mâinile. „O să găsiţi ceva care să se potrivească“, încheie autoritar Oprescu, cerându-le proiectantului şi arhitectului ca pasajul să fie gata în două luni şi jumătate. Inaugurări, rapoarte, tăieri de panglici, primarul general al Capitalei a deprins repede şi bine „stilul prim-secretar“. Bucureştenii sunt mulţumiţi: au senzaţia că se întâmplă ceva, deşi nu se schimbă nimic. Ţara îi invidiază. Deşi retro, stilul prim-secretar va rămâne în tendinţe. El asigură demnitarului practicant prestigiul unui om de acţiune, cu autoritate, ziariştilor eroi de-o zi, iar populaţiei, raţia de aparenţă necesară supravieţuirii.
Citiţi şi: Elena Udrea, în balerini albi la inundaţii
Recomandările noastre
