Vine sfârşitul lui decembrie, aşa că este de la sine înţeles că spaţiul public va fi ocupat cu evenimentele din decembrie '89.
Da, ştiu. Unii dintre dumneavoastră s-au plictisit, alţii vor ridica din nou problema sutelor, miilor de revoluţionari apăruţi peste noapte... Vor apărea şi nostalgicii, aceleaşi imagini de la mormântul lui Nicolae Ceauşescu! Am însă senzaţia că o pâclă deasă şi bine ţesută este aşezată an de an pe ochii noştri. Întrebarea fundamentală rămâne: cine a tras! Bine, dacă ar fi să ne luăm după Ion Iliescu, vom afla când criminalul lui JF Kennedy va fi arestat. Am citit destule despre revoluţie, cele mai consistente studii fiind din punctul meu de vedere cărţile lui Alex Mihai Stoenescu, iar mai recent mărturiile-fluviu ale lui Grigore Cartianu. Pe de altă parte, departe de ochii marelui public, să-i spunem aşa, şi alţi oameni au "partea lor de adevăr". Citesc de când a apărut - aşa cum îi stă bine oricărui gazetar care se vrea bine informat - revista "Vitralii - Lumini şi umbre" a Asociaţiei Veteranilor din Serviciile Române de Informaţii. E lunară, dar se găseşte cu un pic de efort şi la chioşcuri. Ultimul număr, 9, din decembrie, cuprinde cred cea mai bună analiză a evenimentelor din decembrie 1989. Dacă ar fi după mintea mea sau aş avea un pic de putere la vreun jurnal l-aş republica integral. Redau doar câteva mici fragmente pentru că cititorii avizaţi, dar şi cei mai tineri vor pricepe imediat cine a avut rolul principal acum 22 de ani.
"Simplificând acest tablou la maxim, putem sesiza două caracteristici esenţiale: 1) funcţiile politice în stat au fost acaparate de oameni care aveau simpatii deschise, iar alţii chiar şi legături constante cu autorităţile sovietice şi 2) funcţiile de decizie în Armată au intrat pe mâna unor ofiţeri care tocmai din cauza atitudinii lor pro-sovietice fuseseră trecuţi în poziţii marginale (la Academia Militară, la Comisariatele militare etc.) sau chiar trecuţi în rezervă. Fiecare din aceste evenimente a avut consecinţe directe şi grave asupra principalului serviciu de informaţii al ţării: pe de o parte, autorităţile politice ale momentului au tolerat - iar în unele cazuri au încurajat direct - campania de manipulare a populaţiei pentru culpabilizarea Securităţii. Pe de altă parte, plasarea Securităţii în subordinea Armatei a condus la penetrarea instituţiei de către trădători, majoritatea aflaţi în slujba sovieticilor, oameni care, în lunile ce au urmat, au destructurat instituţia, au pus-o în imposibilitatea de a acţiona. Alături de generalul Nicolae Militaru, aici trebuie menţionaţi, în primul rând, generalii Victor Atanasie Stănculescu, Ştefan Dinu, Gheorghe Logofătu, Marin Pancea", scrie prof. univ.dr. Corvin Lupu. Din păcate, spaţiul nu ne permite citarea totală a articolului. Un alt studiu - demn de citit de toţi cei care se ocupă sau ocupă viaţa publică românească - este "România fără centura informativă de siguranţă într-un moment de cumpănă" a generalului de brigadă (r) Vasile Mălureanu. Minut cu minut, pe zile, generalul identifică scenariul sovietic.
Închei cu o mărturie şoc, a colonelului în rezervă Ioan Rusan, fost şef al Compartimentului anti-STASI din UM 0110. Acesta dezvăluia, într-un interviu, că ştia la ce să se aştepte.
"Ruşii voiau să ne termine. Vă explic. În 1968, când au intrat ruşii în Cehoslovacia, i-au luat pe toţi ofiţerii de la UM 0110 al lor, serviciul cehoslovac anti-KGB, i-au pus cu faţa la fişete şi i-au împuşcat în ceafă. Asta ne aştepta şi pe noi, că noi aveam toată schema de spionaj sovietică din România şi le ştiam reţelele. Ei nu puteau supravieţui cu reţelele în România democratică infiltrate în viaţa politică, în stat şi noi să ştim cine sunt. Au găsit fişetele goale. Aşa am scăpat. (...) Dosarele noastre conţineau probe asupra legăturilor cu spionajul sovietic, asta era problema, nu numele spionilor româ ni, cât legăturile lor cu spionii sovietici, cu nume, funcţii, asta îi interesa cel mai mult". Cam asta a fost în decembrie '89. Operaţiunea "Nistru" (Dnestr), întocmită în 1968, a reuşit abia în 1989...
Recomandările noastre
