O lege importantă pentru desprinderea de trecutul comunist a fost trântită de pământ în Parlamentul României.
Într-o mare discreţie, la sfârşitul lunii noiembrie, 95 de senatori din 105 prezenţi au votat împotriva unui proiect de lege privind interzicerea simbolurilor comuniste în România. Eu una am aflat de acest vot de la un fost deţinut politic stabilit în străinătate. 39 din cei 95 de senatori care au votat împotriva legii sunt membri PDL, 28 sunt de la PSD, 12 de la PNL, 7 de la UDMR şi 12 sunt independenţi. Doar cinci senatori au votat în favoarea legii.
Scorul obţinut la vot este, la prima vedere, de neînţeles pentru că, spre deosebire de Legea lustraţiei, această lege nu aducea nicio atingere diverselor funcţii publice sau, în subsidiar, unor conturi. Era o lege cu un caracter esenţialmente simbolic şi prin adoptarea căreia parlamentul ar fi avut ocazia să desăvârşească, chiar dacă la un nivel strict formal, condamnarea comunismului, clamată în urmă cu patru ani. În mod şocant însă, rezultatul votului relevă percepţii asupra doctrinei comuniste asemănătoare, până la identificare, ale celor patru partide politice parlamentare.
Fireşte, pentru electoratul de stânga, votul din Senat ar putea să nu pară atât de strident. Ba, dimpotrivă, ar putea părea chiar justificat, dacă este corelat cu ultimele sondaje de opinie care arată un ataşament mare, într-o evoluţie ascendentă, al românilor faţă de regimul comunist. Post-factum, Ceauşescu este considerat de mulţi un bun conducător, iar viaţa dinainte de 1989 este idealizată prin prisma faptului că atunci "toată lumea avea un loc de muncă asigurat".
Respingerea proiectului de lege s-a făcut, în mod cert, în asentimentul acestei categorii a electoratului. Ba aş spune că nici cei care nu cred că se trăia mai bine înainte de Revoluţie, dar sunt votanţi PSD, nu ar putea considera surprinzător acest vot. Nu atâta vreme cât actualul preşedinte al partidului este Victor Ponta, un tânăr care s-a declarat în mai multe rânduri admirator al lui Che Ghevara. Iar un alt membru de frunte al partidului este Radu Mazăre, cel total lipsit de inhibiţii, care şi-a arătat indirect ataşamentul faţă de celălalt sistem totalitar al secolului trecut, purtând anul trecut uniforma nazistă la o prezentare de modă.
Aceasta, deşi împotriva simbolurilor naziste parlamentul a catadicsit să adopte o lege în 2006, tardivitatea demonstrând însă că minunea de acum patru ani s-a produs ca urmare a presiunii internaţionale, ca o prelungire a Raportului Wiesel de condamnare a Holocaustului şi nicidecum ca o consecinţă a convingerilor parlamentarilor. Indiferent de raţiunile adoptării, legea există, însă - se vede - este inutilă, căci procurorii au conchis în final că Radu Mazăre nu a încălcat-o, creând astfel un precedent extrem de periculos.
În contextul deciziei justiţiei în cazul Mazăre, legea privind interzicerea simbolurilor comuniste, chiar dacă ar părea moralmente necesară, ar putea părea în acelaşi timp şi inutilă. Nu acesta a fost însă, evident, argumentul respingerii ei. Căutând explicaţii, te-ai putea gândi că Mihăiţă Calimente, deputatul PNL care a iniţiat-o, nu este cel mai charismatic şi persuasiv politician care ar fi putut să pună pe masă un astfel de proiect, dar cum se explică atunci că inclusiv colegii săi de partid au votat masiv împotrivă (doar patru voturi de la PNL în favoarea legii)? Te-ai putea gândi şi la posibilele lacune ale proiectului, însă pentru aceasta se puteau face amendamente.
O propunere similară făcută tot anul acesta în Republica Moldova, cu girul Comisiei prezidenţiale pentru condamnarea comunismului, a făcut să se zvârcolească comuniştii de peste Prut. Dar măcar ei au o miză, după cum s-a văzut după recentele alegeri, când înalţi reprezentanţi de la Kremlin au mers la Chişinău pentru a stimula o negociere între partidul lui Voronin şi cel al democraţilor, sperând într-o nouă eră rusească în Basarabia. La noi nu există semnele, cel puţin vizibile, că vreun partid ar vrea să ducă ţara în sfera de influenţă a Moscovei.
La noi legea a fost respinsă fără drept la replică de întreaga clasă politică, fără o brumă de raţiune. Şi, cel mai important, în mod organic. Doar în această cheie poate fi citită decizia. Singura consolare pentru electoratul de dreapta ar putea fi aceea de a sancţiona la alegeri acest gest, în anii ce vin. Mai greu va fi să găsească alternative pe liste.
Recomandările noastre
