Erou al protestelor televizate pentru câteva zile, favoritul spaţiului virtual, simbolul cetăţeanului decent revoltat în studiourile Antena 3, iată-l acum pe acest personaj pus sub semnul întrebării.

Chiar facultăţile sale mintale au ajuns să fie chestionate de cârcotaşi.

Locotenentul Alexandru Gheorghe mi s-a părut de la început un monument de decenţă, comparativ cu exaltatul în uniformă de pensionar pe nume Dogaru.

Dacă cel din urmă nu conteneşte de câţiva ani să instige la violenţă şi insubordonare, ori de câte ori oamenii lui Voiculescu îl găzduiesc generos în spaţiile de emisie, tânărul locotenent aterizează din provincie direct în Piaţa Universităţii, fraternizează cu protestele bucureştenilor şi îşi exprimă cu decenţă păsurile. Vorbeşte simplu, credibil, face gesturi fireşti, refuză să îşi înjure comandantul suprem şi e extrem de atent la regulamente.

Sigur, a amesteca uniforma militară într-un context de revoltă împotriva statului e ceva discutabil, din punct de vedere al decenţei. Dar, până la urmă, omul n-a venit înarmat, n-a scos tancul pe stradă, nu şi-a îndemnat colegii de uniformă la rebeliune şi nici nu s-a isterizat aşa cum o face colonelul pensionar al barabulelor.

Doar după câteva zile, eroul nostru spune că e urmărit în permanenţă de o maşină neagră şi, mai mult decât atât, sugerează că, pentru a depăşi această criză, e nevoie de o perioadă de tranziţie, de o lună în care ţara să intre sub administraţie militară. Adică oamenii în uniformă să preia fotoliile de la Cotroceni, Palatul Victoria, Parlamentul să îşi suspende activitatea, timp în care se vor organiza alegeri libere.

Scenariul e specific loviturilor armate din Africa sau America Latină, când dictatori sângeroşi sunt îndepărtaţi de junta militară care preia controlul pentru o perioadă limitată, până la reluarea procesului democratic. România e departe de a fi în situaţia ţărilor de pe continentele mai sus menţionate.

Viziunea tânărului locotenent i-a făcut pe susţinătorii săi să îl privească cu mult scepticism. Din eroul revoluţiei anti-Băsescu, Alexandru Gheorghe a devenit un dubios. Aplaudacii săi pare că l-au lăsat din braţe. Au început să se ruşineze cu el, mai ales cei care au vrut să se folosească de aceste proteste pentru a da un impuls electoral neajutoratei Opoziţii. Pentru că, chiar şi aceşti ipocriţi mai cred încă în democraţie şi statul de drept.

Vă propun totuşi să reflectaţi la o alta variantă, poate la fel de plauzibilă. Locotenentul Alexandru Gheorghe rămâne un tânăr ofiţer decent, întreg la minte, care chiar crede în ceea ce spune. Este un tânăr care pur şi simplu s-a săturat de aroganţa clasei politice, de învârtelile de partid, de dezordinea din societate, de falsele modele promovate de televiziuni. El nu crede că actuala elită politică e capabilă să producă o schimbare reală şi de aceea îşi pune toate speranţele în camarazii săi în kaki. Uitându-se zilnic la televizor, e convins că ceea ce vede e şi adevărat - că România traversează apocalipsa. Ordinea democratică i se pare depăşită ca soluţie pentru "haosul" trâmbiţat de jurnalişti.

Gândiţi-vă acum că mai sunt zece, douăzeci, poate o sută, poate o mie de Alexandru Gheorghe înregimentaţi cu grad în Armata Română. Asta nu vă dă fiori pe şira spinării?

Oare PDL, PSD şi PNL, ca să mă refer la principalele partide, nu ar trebui să se gândească mai bine la un asemenea catastrofal scenariu, în loc să îşi facă obşinuitele calcule meschine legate de următoarele alegeri? Repet ce am mai spus: prefer o lovitură de palat în PDL, PSD sau PNL, dată de organizaţia de tineret, decât o lovitură militară condusă de tineri ofiţeri precum Alexandru Gheorghe.