Mircea Marian: „În timp ce suferea alături de prietenul său Cătălin Voicu, hăituit de un DNA-supus-dictatorului- Băsescu, pe Marian Vanghelie l-a mai lovit o năpastă: a pierdut magazinul Bucureşti.”

După vreo şapte ani de procese, moştenitorii fostului proprietar al magazinului Bucureşti, Bucur Bunescu, şi-au câştigat, la Înalta Curte de Casaţie, dreptatea.

Magazinul a fost cumpărat în 2003 de Vanghelie, printr-un interpus, şi anume vărul său Sorin Mircea Niculae. Totuşi, primarul sectorului 5 a recunoscut că el este, de fapt, cel care a plătit 1,2 milioane de euro. Şi acum vine cireaşa de pe tort: după ce a pierdut procesul, Vanghelie cere despăgubiri de 3,75 milioane de euro de la statul român, pentru că l-a băgat în această încurcătură financiară. De parcă el nu ar fi ştiu ce a cumpărat.

Însă, din primele informaţii, contractul de vânzare a fost scris astfel încât contribuabilii români vor fi buni de plată şi vor acoperi pierderile financiare suferite de primarul sectorului 5.

Am relatat această povestioară acru-amară doar pentru a-mi justifica o concluzie: astăzi, Vanghelie pare a fi un învins. Candidatul său, Mircea Geoană, a pierdut şi Cotroceniul, şi preşedinţia PSD.

Omul de legătură cu lumea gri a serviciilor secrete/magistratură/poliţie a fost deconspirat. Iar acum a rămas şi fără magazinul Bucureşti. Dar, cred eu, nici instituţiile statului şi nici electoratul nu au capacitatea să-l scoată pe acest personaj din politică.

Amintiţi-vă de Viorel Hrebenciuc, după victoria în alegeri a lui Emil Constantinescu. Mai toată lumea credea că până or să apară primele urzicuţe din primăvara lui 1997 cel supranumit pe atunci „Prâslea al corupţiei” va fi în arest.

Şi iată-l acum, aproape la fel de influent, curat ca lacrima, fără niciun fel de probleme penale. A trecut victorios prin filtrul alegerilor zise „uninominale”. „Sunt un bun necesar în politică”, explica Hrebenciuc, într-un interviu dat în toamna lui 2008. O expresie cât se poate de adecvată: clasa politică din România, pur şi simplu, nu poate renunţa la oameni ca Hrebenciuc, Şerban Mihăilescu a.k.a. „Miki Şpagă” sau Vanghelie şi reţeaua sa din poliţie, Parchet şi justiţie. Sunt utili.

În plus, să nu ne iluzionăm că astfel de valori s-au strâns doar la PSD. De aceea, când se schimbă regimurile, mai cade câte un intermediar, aşa cum e Voicu, dar vârful piramidei rămâne neatins. Sunt mulţi, şi dintr-o tabără, şi din alta, care nu vor să creeze un precedent ce s-ar putea întoarce împotriva lor.

Mai mult, chiar dacă un personaj precum Cătălin Voicu va fi scos din jocul politic, impresia mea este că metodele sale, reţelele pe care le-a construit vor supravieţui. Uitaţi-vă cum se tergiversează măsurile administrative care ar trebui luate împotriva colaboratorilor lui Voicu.

Sunt decizii care pot fi executate relativ rapid, aşa cum a procedat SPP care, în 2006, a scos din structurile sale aproape 200 de cadre, din care o mică armată era infiltrată de fostul şef al acestui serviciu, generalul Dumitru Iliescu.

În bună parte erau oameni din aceeaşi categorie cu generalul Voicu: cu activităţi extraprofesionale dubioase sau/şi cu studii incomplete, inclusiv prin utilizarea unor diplome false de Bacalaureat. Încercaţi o comparaţie cu CSM, care a pornit greu şi indecis o inspecţie judiciară împotriva judecătorilor Costiniu şi Jipa, dar aceştia pot intra şi acum în sala de judecată.

De fapt, întrebarea fundamentală nu este dacă Vanghelie supravieţuieşte scandalului „Voicu”. Problema este dacă instituţiile statului şi mediul politic doresc desfiinţarea întregii reţele şi dacă se va crea un mecanism prin care să se evite repetarea acestei poveşti. Iar răspunsul meu ar fi: nu, nu se va întâmpla aşa ceva.

Sunt destul de sceptic că Voicu însuşi va fi condamnat. Dar sistemul rămâne. Este o chestiune de timp până când vom afla că un alt Voicu, prieten cu un alt Vanghelie (sau poate cu acelaşi Vanghelie) aranjează dosare cu ajutorul complicităţilor din lumea magistraţilor, poliţiştilor şi a serviciilor speciale.