Naţionalismul este arma politică a fanaticilor şi a politicienilor populişti lipsiţi de idei.
Victor Ponta şi Crin Antonescu fac parte din a doua categorie. Să aprinzi focul naţionalist antimaghiar în timp de criză economică pentru că eşti incapabil să propui o alternativă la Codul lui Boc ori să gândeşti şi să exprimi argumente solide împotriva acestuia este o dovadă de primitivism politic.
Numărul mic de manifestanţi împotriva Codului Muncii poate reprezenta un indicator că salariaţii, cei care cred că drepturile lor sunt afectate de noul text legislativ, nu s-au simţit reprezentaţi de opoziţia parlamentară. Şi cum s-ar putea regăsi îngrijorările lor în discursul lui Crin Antonescu din care pot fi extrase două idei principale: că-l enervează Boc pentru că-l numeşte socialist şi că-l mai enervează şi Dinu Patriciu şi Grigore Cartianu. Lista rămâne deschisă. De altfel, intrarea triumfală a lui Victor Ponta şi Crin Antonescu în Piaţa Constituţiei, înainte de dezbaterea moţiunii, a fost întâmpinată cu o răceală tulburată doar de două, trei aplauze anemice. Opereta naţionalistă din parlament ar putea fi începutul declinului pentru USL dacă nu cumva, pe fondul crizei economice, românii şi maghiarii au acumulat frustrări ce au nevoie de o astfel de supapă.
Sunt câteva motive pentru care Ponta şi Antonescu au recurs la diversiunea naţionalistă. Primul este că nici unul, nici celălalt nu au citit Codul Muncii, nici măcar pastişa ce poartă propriile lor semnături şi a fost depusă la parlament ca variantă a USL. Cei doi lideri au avut treburi mai importante pe cap: primul poartă un război imaginar cu predecesorul său Mircea Geoană, cel de-al doilea se răfuieşte cu Dinu Patriciu, atacând-o nedemn şi sexist pe Adriana Săftoiu. Trebuie să recunoaştem că misiunile lor, evident în slujba interesului public, sunt mari consumatoare de energie.
Cel de-al doilea motiv este ceva mai relevant din punct de vedere politic. Ponta şi Antonescu şi-au făcut probabil un calcul cinic că, dacă aprind scânteia naţionalistă, partidului de guvernământ îi va fi mai greu să-şi îndeplinească promisiunile făcute UDMR. Iar rezultatul ar fi ruperea coaliţiei majoritare şi trecerea UDMR în opoziţie. O socoteală greşită: odată aprins incendiul, nici USL nu se va putea angaja că va adopta legile UDMR privind statutul minorităţilor şi regionalizarea.
Ponta şi Antonescu, încurajaţi şi de retorica naţionalistă de la Budapesta, ar putea însă apăsa în continuare pedala pericolului maghiar, în interes politic şi electoral. Cei doi lideri autişti ai opoziţiei par să nu fi auzit de experienţa preşedintelui francez, Nicolas Sarkozy, care, prin discursul privind siguranţa naţională şi campania de expulzare a romilor, a propulsat în fruntea sondajelor de opinie Frontul Naţional condus de fiica lui Jean Marie Le Pen. Nici Ponta şi nici Antonescu nu sunt credibili în rolurile de luptători naţionalişti, dar de incendiul stârnit de ei ar putea profita, pe fondul crizei economice şi identitare, extremişti care stăpânesc retorica. Şi nu Vadim Tudor ale cărui resurse de convingere sunt epuizate, ci un nou cavaler pe cal alb, aşa cum este şi Marine Le Pen în Franţa.
Radicalizarea ar putea atinge şi secuimea, încercată şi ea de criza economică şi identitară, pentru care drepturile obţinute de UDMR în 20 de ani nu înseamnă nimic pentru că acestea existau de facto. Situaţie care ar fi în dezavantajul UDMR şi din care ar trage foloase electorale noile organizaţii naţionalist-populiste ale maghiarimii. Psihologii crizelor avertizează că un rău imens poate fi atins când două populaţii, în acest caz cea majoritar românească şi cea minoritar maghiară, se găsesc în simetrie pe aceeaşi problematică, fiecare devenind pentru cealaltă "răul încarnat şi obiectul desemnat al violenţei persecutorii". România a mai experimentat aşa ceva la începutul anilor ’90 pe fondul crizei produse de tranziţia de la totalitarismul de factură comunistnaţionalist la democraţie.
Deocamdată răul nu s-a produs. Gesticulaţia naţionalistă a lui Victor Ponta şi cea a lui Crin Antonescu ţin mai degrabă de repertoriul de circ decât de încolonarea sub steag. Surprinzător, dar cel care a strivit cu piciorul scânteia aprinsă de opoziţie a fost Emil Boc: Ponta şi Antonescu au reuşit ceea ce părea imposibil, să resusciteze reflexele de politician ale premierului. Din fericire, au mai fost şi alţi politicieni raţionali, chiar din băncile opoziţiei. Victor Ponta şi Crin Antonescu s-au înfăţişat publicului ca nişte piromani care aprind incendii politice pentru a le privi mulţumiţi de ei înşişi.
Recomandările noastre
