Cunosc oameni tineri, activi şi neverosimil de performanţi care toacă zile şi nopţi la rând un ghid de accesare a fondurilor europene şi se simt arşi cu fierul roşu dacă găsesc obstacole ce li se par arbitrare.
Ei sunt tocilarii acestei societăţi plutocrate. Ei sunt tinerii pentru care contează mai mult ce construieşti decât ce distrugi. Lor le dedic acest articol. Măsura 112 din programele de dezvoltare rurală realizate cu fonduri europene se numeşte "Instalarea tinerilor fermieri". Dar numele e o minciună – nu te poţi "instala" ca tânăr fermier prin această Măsură deoarece condiţiile impuse nu îţi permit să ajungi la bani. E ca şi cum ai încerca să bagi un elefant prin gaura unui ac. Ca să fii eligibil trebuie să deţii deja o exploataţie agricolă suficient de mare astfel încât să nu te mai intereseze cei 25.000 de euro nerambursabili, din care oricum primeşti doar 15.000 de euro în primul an şi restul de 10.000 după 12 luni. Ca să fii eligibil pentru această sumă trebuie să deţii deja 60 ha cultivate cu grâu sau 75 ha de porumb sau 30 ha de sfeclă de zahăr, să ai 7 ha de căpşuni sau 12 ha de viţă-de-vie sau 8 ha de pomi fructiferi, mai poţi avea o fermă cu 200 de vaci sau o turmă de 2.000 de oi sau 2.500 de găini outoare. Este o selecţie aleatorie.
Activele enumerate mai sus reprezintă ferme în toată puterea cuvântului. Investiţiile pentru a ajunge la acest nivel sunt, în unele cazuri, de sute de mii de euro. Un hectar de livadă se vinde cu zeci de mii de euro, hectarul de vie la fel, iar 200 de vaci de lapte costă cam 400.000 de euro. Numai ca să intabulezi 60 ha de teren îţi trebuie vreo 30.000 de euro, iar această condiţie este obligatorie. N-are nicio logică să dai mai mult pe întocmirea dosarului decât primeşti dacă ţi-l aprobă. În plus, dacă vinzi laptele de la 200 vaci de lapte, obţii minim 30.000 de euro lunar. În acest caz, de ce să te chinui trei luni cu un dosar care ţi-ar putea aduce 25.000 de euro în două tranşe, la diferenţă de un an? În acest timp, scoţi 150.000 de euro profit din producţia proprie şi, cel mult, dai tu nişte impozite statului.
În concluzie, Măsura 112 este targetată anapoda. Cei care vor să înceapă o afacere în agricultură nu sunt eligibili, iar cei care au deja ferme de dimensiuni mari nu sunt interesaţi de un ajutor financiar atât de mic. În acest moment, Ministerul Agriculturii are o rată de absorbţie pe această axă de 18,7% şi o consideră satisfăcătoare. La nivelul anului 2011, cu doi înaintea expirării perioadei de alocare a fondurilor structurale, o rată de absorbţie de 20% este considerată o performanţă în România. S-au alocat 337 milioane de euro şi s-au cheltuit doar 63 milioane de euro. Adică degeaba spunem că avem 30 miliarde de euro de la UE, dacă noi cheltuim doar vreo 6 miliarde. Mai mult, cea mai mare parte din aceşti bani ajung în sectorul public, mediului privat rămânându- i praful de pe tobă.
De ce este păcat? Pentru că Măsura 112 putea fi dedicată creării unei clase mijlocii în mediul rural, de mici fermieri care după 4-5 ani să treacă la nivelul superior, al cifrelor de afaceri în sute de mii sau milioane de euro. Pentru că agriculturii româneşti îi lipseşte cu desăvârşire această clasă mijlocie, având milioane de ţărani desculţi şi doar o mână de moşieri. Contează mai mult randamentul mediu al unui milion de agricultori decât performanţa a 4-5 holdinguri. Măsura 112 trebuia să fie acel impuls pentru start-up-uri care lipseşte agriculturii româneşti. Să conteze în primul rând coerenţa planului de afaceri, poziţionarea pe piaţă şi nu nişte active pe care nu ştii să le foloseşti. Ceea ce face Ministerul Agriculturii este un mod de-a spune: noi ne facem că vă dăm fonduri, voi vă faceţi că le accesaţi. Ministrul Valeriu Tabără a spus, nu de mult, că ţăranii beau şi sunt leneşi. Însă faptul că ministrul nu înţelege miza Măsurii 112 pentru antreprenoriatul agricol mi se pare forma supremă de dispreţ. Statul îşi urăşte cetăţenii.
Recomandările noastre
