Orban plăteşte pentru ce a făcut, pentru modul în care a minţit şi a încercat să tăinuiască faptele.
„Sunt om, şi greşeala este omenească. Nu am fost tentat să opresc reţinerea permisului sau să fac intervenţii, nici măcar la ministrul de interne. Victima am fost eu şi nu sunt de acord să fiu supus unui linşaj mediatic pentru un fapt banal“, a spus Ludovic Orban, ministrul transporturilor, după ce a avut un accident de circulaţie.
Evenimentul în sine nu este de o gravitate deosebită: o fată şi-a rupt o mână şi o maşină a fost tamponată. La prima vedere, nimic neobişnuit, senzaţional. I se poate întâmpla oricărui şofer. Cazul a devenit interesant pentru mass-media când s-a aflat că ministrul liberal a minţit! De fapt, aici este şi punctul nevralgic al întregii probleme, nicidecum dacă fata era blondă sau brună, dacă plângea ori râdea, dacă s-au făcut înţelegeri.
În primă fază, Orban, liberalul cu gură mare - cunoscut şi pentru faptul că ajunge la Băsescu, indiferent ce îl întrebi - a negat accidentul. Apoi, cu o jumătate de gură, a recunoscut existenţa unui incident, dar a afirmat că nu au existat victime. Dincolo de picanteriile existente în acest caz: filme făcute de amatori şi martori anonimi, multe preluate după modelul justiţiar-mahalagiu lansat de cuplul comic Dan Diaconescu- Luis Lazarus, o chestiune este certă: Orban a minţit. Iar asta e cel mai grav, alături de încercarea de muşamalizare a cazului.
În plus, după cum au relatat colegii de la „Cotidianul“, ministrul ar fi încercat chiar blocarea unor articole în mass-media. Gestul lui Ludovic Orban este unul infantil. De ce a plecat de la locul accidentului şi a ajuns la poliţie după 30 de ore? Se întâmpla ceva dacă rămânea pe acolo şi aştepta echipajul de poliţie? Nicidecum, dimpotrivă, dădea dovadă de corectitudine, că nimeni nu este mai presus de lege, aşa cum scrie la amărâta aia de Constituţie. Nu se făcea gaură în cer, nu-i cerea nimeni demisia, iar colegii de la „Adevărul“ nu-l alintau drept „şobolan“. O atitudine firească, senină şi asumarea greşelii nu dădeau naştere unei asemenea campanii. Orban plăteşte pentru ce a făcut, pentru modul în care a minţit şi a încercat să tăinuiască faptele. Pentru că un ditamai ministrul, văzut de unii chiar candidat la preşedinţie, s-a comportat cu o inconştienţă demnă de jandarmul Ludovic Cruchot, jucat magistral de Louis de Funés.
Odinioară sarcastic şi cu umor, Ludovic Orban a căzut pradă aroganţei cu care sunt injectaţi cei atinşi de putere: au sentimentul că sunt imuni la legi, că sunt superoameni, un fel de semizei care n-au timp să se ocupe de fleacuri din astea, destinate muritorilor. Auziţi ce scuze: avea probleme familiale, a coordonat curăţarea zăpezii şi trebuia să-şi facă nişte analize medicale. Ca o paranteză trebuie spus că nici George Copos nu se prezenta la termenii de judecată pe motiv că este ocupat cu munca în executiv şi trimitea faxuri cu antetul guvernului. Semn că microbul bântuie în Palatul Victoria şi infectează în neştire.
Bill Clinton a plătit cu cariera sa politică nu pentru că şi-a înşelat nevasta, ci pentru că a minţit. În ţările civilizate, minciuna este taxată rapid şi aspru, mai ales în cazul unor demnitari. Ludovic Orban e într-adevăr o victimă. Dar propria sa victimă, a inconştienţei sale.
Recomandările noastre
