Din seria "nicio zi fără reforma statului", ce-ar fi să desfiinţăm complet Ministerul Economiei? Singurul sens al acestei structuri este de a permite statului să fure într-un cadru instituţionalizat.
De fapt, ce înseamnă statul? Nişte reprezentanţi care au grijă de bunurile poporului, exact ca pe vremea comuniştilor. Vă daţi seama câtă încredere putem avea. În esenţă, principiile după care funcţionează Ministerul Economiei sunt aceleaşi ca în 1950. Doar ambalajul diferă: "societate multilateral dezvoltată" s-a înlocuit cu "strategii de dezvoltare", iar "planificarea cincinală" cu "elaborarea soluţiilor de reformă". Ministrului Ion Ariton i se spune "omul invizibil", şi nu e vreo strategie deşteaptă la mijloc, ci doar faptul că demnitarul nici nu ştie să comunice şi nici n-are ce spune maselor. Poporul e un aspect care nu-l interesează. A fost mulţi ani la PSD, apoi a trecut de partea "reformei statului". Are o contribuţie extrem de modestă în cariera parlamentară, fiind văzut ca un mediocru cu ştaif, oricum o trăsătură generală a clasei politice, deci s-a putut ascunde în peisaj. Are o relaţie apropiată cu Adriean Videanu, fostul ministru al Economiei, care n-a făcut un pas înapoi, ci în lateral.
Ministerul Economiei e o confrerie a celor care câştigă alegerile. Nu ştiu ce urmează în Viaţa de Apoi şi dacă există un Paradis, dar pentru politicieni acest Paradis ce urmează marii treceri electorale este Ministerul Economiei. În 2011 încă mai avem o structură care "coordonează domeniul economic" - aşa scrie pe site-ul oficial. Dacă iei la mână activele ministerului vei da peste rămăşiţele câtorva fabrici falite şi peste companiile energetice. E tot ce se poate găsi în spatele unei denumiri pompoase. Ministerul Economiei e locul de joacă al "băieţilor deştepţi", nimic altceva. Pentru ei, Ministerul Economiei e acasă. Ce ştie să mai facă această organizaţie? Să atragă fonduri europene, însă rata de absorbţie la sfârşitul anului trecut era de 10%. E atât de mică încât ne este şi ruşine să o repetăm. Elaborează politici publice de creştere economică. Nu v-aţi fi aşteptat şi, oricum, nu prea le-a ieşit. Face statistici, un lucru deloc complicat.
Singurul lucru serios rămâne, până la urmă, administrarea societăţilor strategice din energie şi petrochimie. Pe care Jefrey Franks le vrea privatizate, un angajament de Traian Băsescu şi Emil Boc, de luni bune, nu mai pomenesc nimic. Ion Ariton, personal, s-a împotrivit privatizării Oltchim, ale cărui datorii uriaşe sunt un bolovan de gâtul bugetului consolidat. Paradoxul este că ministerul Economiei e gaura neagră a economiei şi e atât de larg căscată încât se vede tocmai de la Washington. Companiile la care statul este acţionar au datorii la bugetul de stat de 13,4 miliarde de lei (circa 3,2 miliarde de euro), iar datoriile către furnizorii din sectorul privat ajung la 3,2 miliarde de lei (în ianuarie 2011 se ridicau la 1 miliard de euro). Sunt acele arierate care menţin blocajul financiar asemenea îmbrăţişării sufocante a unei caracatiţe şi reprezintă una dintre explicaţiile pentru care România încă nu iese din criză. În numai trei ani, valoarea arieratelor companiilor de stat s-au dublat (de la 7 la 13,4 miliarde de lei), iar reacţia ministrului Economiei nu o cunosc pentru că n-am văzut-o nicăieri.
Guvernanţii se învârt în cerc cu atâtea reforme lansate în dezbaterea publică, dar pe care nu mai au consecvenţa să le urmărească. Nu aleargă după doi, ci după cinci iepuri. E complicat să faci reorganizarea administrativă, e un proces infernal să revizuieşti Constituţia, dar să listezi pe bursă companii de stat, să selectezi măcar un management privat sunt lucruri la îndemână. Sunt măsuri simple, nu mai poţi da vine pe nimeni, e o situaţie în care ai sau nu ai voinţă politică. Pentru mizele pe care România le joacă acum, Ion Ariton e din alt film. Încă un ministru care a năpădit consiliile de administraţie ale companiilor din energie cu propriii lui apropiaţi, transformând Ministerul Economiei într-o locaţie de gestiune. Acesta e nivelul său în privinţa actului guvernării. Uniunea Europeană ne va impune măsuri armonizate în domeniul financiar-economic, avertisment făcut deja de Jean Claude Trichet, şeful Băncii Centrale Europene. Deci, trebuie să aşteptăm să ne ia valul UE, dacă noi nu suntem în stare. OK, dar atunci de ce mai avem nevoie de Ministerul Economiei?
Recomandările noastre
