Nu am crezut, până ieri, că PNL va reuşi performanţa să găsească, la Justiţie, un titular mai dubios, mai enervant şi mai controversat decât Chiuariu.
Mă întreb dacă în creierul liberalilor a fost şi altceva în afară de dorinţa de a sfida opinia publică atunci când au propus-o pe Norica Nicolai la acest minister.
Chiuariu, la momentul numirii sale, nu avea atâtea tinichele legate de coadă. Nu îşi lăsase nepoţica să voteze, după cum o taie capul, legile ţării. Nu-şi luase locuinţă socială într-o zonă bună a Bucureştiului. Nu fusese suspectat că a făcut tot felul de jonglerii cu banii din fondul de pensii. Nu se remarcase în politica internaţională, apărând dreptul Iranului de a-şi dezvolta capacităţile nucleare şi cerând retragerea României din Irak. Pe scurt, nu era ceea ce Adrian Năstase a definit drept „o fosilă ţărănistă“.
Avem deci toate motivele să credem că Nicolai ne va face să-l regretăm pe Chiuariu. Omul părea mai degrabă o păpuşă în mâinile altora - dacă asta constituie o circumstanţă atenuantă. Când s-a săturat să încaseze în contul lor, a plecat. Sunt extrem de sceptic că Norica Nicolai ar părăsi guvernul altfel decât aruncată afară.
Am sperat, pentru o lungă perioadă, că liberalii ne vor face o surpriză - plăcută - atunci când îl vor nominaliza pe noul ministru al justiţiei. Că vor găsi un avocat, decent, cu ceva legături în societatea civilă. Că o vor numi pe Renate Weber care, în fond, îl urăşte pe Băsescu la fel ca Haşotti, Orban sau Antonescu. Credeam că cei din PNL îşi vor da seama că au nevoie de un personaj credibil pentru a suplini eşecurile numite Remeş, David sau Cioroianu.
Din toate aceste motive mi se pare stranie sinuciderea atent planificată a liberalilor. Singurele criterii care par să mai conteze pentru grupul Tăriceanu, Olteanu, Antonescu sunt cele legate de fidelitatea necondiţionată faţă de actuala conducere a PNL. Poate că aceste personaje îşi fac iluzia că Nicolai va reuşi ceea ce nu a putut Chiuariu, şi anume să pună botniţă procurorilor şi să îi întoarcă împotriva lui Băsescu. Mă îndoiesc. Pentru că, deşi seamănă cu Ana Pauker, Norica Nicolai nu are, nici pe departe, capacitatea fostei favorite a lui Stalin. Ea este preocupată în primul rând de propria supravieţuire şi sunt convins că va avea grijă să-şi pregătească o portiţă de scăpare pentru momentul în care PNL va părăsi Palatul Victoria. Vocal, va rămâne un critic dur al preşedintelui României. Pe căi subterane va transmite însă mesajul că ţine la liberali la fel de mult ca şi la ţărăniştii pe care i-a trădat în 2000. Nicolai nu este decât o jalnică pastişă a Anei Pauker.
Poate că discuţia este totuşi inutilă, pentru că, în această piesă, Băsescu nu şi-a jucat încă rolul. Potrivit unei decizii a Curţii Constituţionale, şeful statului nu are drept de veto, dar poate cere premierului să renunţe la o propunere de numire a unui nou ministru. Eu personal nu-l văd pe preşedinte semnând, fără obiecţii, numirea lui Nicolai în postul care i-a aparţinut, cândva, lui Macovei.
Recomandările noastre
