Grecia a ajuns la un pas de trezirea din coşmarul datoriilor suverane, iar soluţia radicală pare din ce în ce mai probabilă: renunţarea la euro.
Din punct de vedere tehnic, nu se poate face decât pentru sectorul de stat, iar fiscal - ar fi un dezastru. Economic, este probabil singura şansă de ieşire dintr-o spirală a autodistrugerii. Politic, înseamnă primul pas decisiv spre colapsul monedei unice. Tehnic: Europa are o tradiţie lungă de uniuni monetare eşuate: România a ieşit din două după primul război mondial: Uniunea Monetară Latină în vechiul Regat şi coroana Austro-Ungară în Transilvania. Au urmat destrămarea uniunii monetare scandinave apoi, mai recent, spargerea URSS, a Cehoslovaciei şi a Iugoslaviei. De fiecare dată, ingredientele- cheie au fost forma preponderent fizică a banilor - pe care s-a putut pune o ştampilă nouă, controalele la frontieră şi elementul-surpriză al deciziei. Chiar şi aşa, falsurile la nivel naţional şi "contrabanda" cu bani au dus la mici drame. În cazul banilor circulă prin conturi şi au fost mutaţi de mult în bănci care nu intră în jurisdicţia elenă. Doar cine nu vrea să-şi ascundă banii de o eventuală naţionalizare nu o face. În cele din urmă, Grecia va rămâne o economie euroizată, în care drahma serveşte doar pentru colectarea taxelor şi plăţile de la buget. Fiscal: Cauza răului în Grecia este datoria publică excesivă, ajunsă la scadenţă. Într- o primă fază, statul se va bucura de o gură de oxigen, pentru că nu va mai trebui să plătească dobânzi. Însă, pentru a menţine cheltuielile de acum, va fi tentat să tipărească mai mult. În scurt timp, inflaţia va înghiţi jumătate din puterea de cumpărare a angajaţilor la stat şi a pensionarilor. Adică, mai mult decât orice curbă de austeritate închipuită până acum. În schimb, sectorul privat plăteşte doar o parte infimă din factură, pentru că deprecierea face taxele din ce în ce mai uşor de plătit. Singura "salvare" de la o hiperinflaţie de tip zimbabwean ar fi ieşirea din Schengen, din sistemele internaţionale de transferuri bancare şi decretarea legii marţiale. Cu rezultate limitate: un armator grec sugera recent că, la nevoie, este pregătit să-şi mute toate operaţiunile din Grecia în doar 15 minute. Economic: Pentru restul economiei - obişnuită nu să consume peste posibilităţi ci să susţină un sistem încărcat de clientelism şi privilegii - după şocul pe termen scurt va urma o lungă terapie cu oxigen pe termen lung. Devalorizarea componentei taxabile a încasărilor (drahma) face afacerile mai competitive, iar întărirea componentei investiţionale (euro) face ţara atractivă pentru capitalurile străine. Este un model pe care l-au testat deja cu succes Argentina mai recent, Islanda. În primul caz, au fost şi efecte secundare dureroase de pe urma confiscării dolarilor captivi, iar în al doilea standardul general de viaţă a scăzut raportat la restul Europei. Grecia ar fi primul caz în care povara este împărţită "echitabil", după merite: cam tot la stat, mai nimic la privat. Politic: Ieşirea Greciei din zona euro ar fi nu sfârşitul, ci începutul problemelor. Aceeaşi pornire iraţională îi va mâna pe populiştii din Spania, Portugalia sau Italia: să iasă din Uniunea monetară şi să tipărească acum, indiferent de consecinţele de mai târziu. Europa are o tradiţie lungă de uniuni monetare eşuate: România a ieşit din două după primul război mondial: Uniunea Latină şi coroana Austro-Ungară.
Recomandările noastre
