EDITORIALUL EVZ: Băsescu alungă dădaca de la Bruxelles

EDITORIALUL EVZ: Băsescu alungă dădaca de la Bruxelles

Mircea Marian: "Mă tem că şeful statului ar dori ca oficialii europeni să tolereze starea jalnică a justiţiei din România şi blocarea luptei cu marea corupţie".

România vrea ca, din iulie 2009, să fie înţărcată. Preşedintele Traian Băsescu a cerut, ieri, tuturor liderilor partidelor parlamentare, ca, de anul viitor, să ieşim de sub monitorizarea Comisiei Europene. Potrivit lui Băsescu, această monitorizare este „relativ umilitoare“ şi „dă dreptul oricărei entităţi a Uniunii Europene să facă comentarii care nu ne plac la adresa oricărei instituţii“. Mai pe scurt, şeful statului s-a săturat ca oficialii europeni să ne ameninţe că ne lasă fără biberon dacă nu suntem cuminţi.

Întrebarea pe care mi-o pun este: crede cineva că oficialii români vor reuşi să rezolve, în circa 11 luni, deficienţele semnalate de cei de la Bruxelles? Şi asta în condiţiile în care în noiembrie avem alegeri parlamentare, după care urmează procedurile pentru formarea noului guvern - care vor dura, în cel mai bun caz, până prin decembrie -, iar din primăvară începe nebunia viitorului scrutin pentru alegerea preşedintelui.

Îmi este însă teamă că ceea ce sugerează preşedintele Traian Băsescu este demararea unei ofensive politice care să determine Comisia Europeană să închidă ochii la situaţia din România. Partidele ar urma să se coalizeze nu pentru a rezolva problemele din justiţie, ci pentru a opri dezbaterea publică legată de amploarea corupţiei. Aceasta este o temă mai veche a politicienilor români, care sugerează că România nu este mai coruptă decât alte state europene. Presa exagerează însă fenomenul - gazetarii „fac rău“ fiindcă speculează „în detrimentul României“, spune chiar Băsescu - şi, din acest motiv, oficialii europeni se ţin de capul nostru. Teoria lui Geoană despre „forţele din România“ - „cercurile“ lui Nicolae Ceauşescu - care, la Bruxelles, „joacă un joc (sic!) împotriva interesului naţional“ este şi ea exemplară.

Este clar că ultimul raport al Comisiei Europene nu i-a impresionat pe demnitarii români. ANI nu are nici măcar site, procurorul-şef al DNA este pe cale să fie concediat, iar miniştrii-parlamentari continuă să beneficieze de protecţia legislativului. Ce s-ar putea schimba în următoarele 11 luni? Poate vom avea şi la conducerea DNA un personaj călduţ, care să iasă din somnolenţă doar în momentul în care în ţară îşi face apariţia inspecţia de la Bruxelles. Uitaţi-vă la cei de la ANI: au făcut valuri exact atunci când Comisia îşi pregătea forma finală a raportului, după care - tăcere totală. Ce au înţeles magistraţii din CSM din criticile oficialilor europeni? Că pot pleca liniştiţi în concediu, exact atunci când ar trebui să avizeze noul procuror-şef al DNA.

Nu ştiu ce minuni speră Băsescu să se întâmple atunci când îşi propune să scoată România de sub monitorizare. Personal, mi se pare că o evaluare corectă a justiţiei din această ţară ar justifica oricând declanşarea clauzei de salvgardare. În următoarele luni, două vor fi elementele care ne vor lămuri mai bine asupra intenţiilor preşedintelui: hotărârea cu care acesta se va lupta pentru menţinerea lui Morar la conducerea DNA şi rolul pe care Monica Macovei îl va avea, prin intermediul PDL, în structura de putere rezultată din alegerile parlamentare.

Ne puteți urmări și pe Google News