România. Edi Iordănescu a declarat că nu a întrerupt contractul cu FRF pentru funcţia de selecţioner, ci că acesta s-a încheiat în iulie. El a spus că succes României la Euro 2024 a supărat multe persoane și că s-a săturat să apară speculații nefondate.
Succesul României i-a iritat pe mulți
„Mă aşteptam ca până şi acum să apară voci fără argumente care să conteste realizările echipei naţionale. Nu sunt surprins! Pe mulţi, că acceptăm sau nu, succesul României i-a iritat. Pare că nimic nu mai e suficient de bun pentru ei! Nici faptul că am câştigat o grupă de calificare la EURO fără înfrângere, la 5 puncte de locul doi care a fost Elveţia!”, a declarat fostul selecționer.
Edi Iordănescu a răbufnit
Iordănescu a mai spus că a ales să explice de ce nu și-a prelungit contractul cu FRF din respect pentru suporteri, jucători și jurnaliști. El a declarat că a expirat contractul în această lună și că nu a abandonat pe nimeni. Fostul selecționer a recunoscut că a renunțat la tricolori pentru familia sa.
„Nu am întrerupt un contract în derulare cu FRF, nu am renunţat, nu am plecat la jumătatea sau începutul unui drum. Contractul meu se încheiase. Pur şi simplu. Nu am abandonat pe nimeni. Ba din contră, am luptat împreună şi ne-am bucurat împreună, pentru că acest contract s-a încheiat cu îndeplinirea obiectivelor. De la acest moment încolo, au urmat decizii care ţin de viaţa mea, de familia mea şi de viziunea pe care o am privind viitoarele etape din profesia mea”, a mai spus el.
De ce n-a avut mandate mai lungi
Edi Iordănescu a spus că nu a avut mandate mai lungi pentru că acestea au fost perioadele contractuale gândite de angajatori. Fostul selecționer a declarat că a dat tot ce este mai bun pentru echipa pe care a antrenat-o și că așa va face în continuare.
„ De ce nu am avut mai multe mandate mai lungi în cariera mea până acum? Pentru că acestea au fost perioadele contractuale gândite de angajatori. De ce am avut obiective îndeplinite în mandatele mele? Pentru că am oferit tot ce am mai bun şi i-am făcut pe jucători să ofere tot ce au mai bun. Fără concesii lipsite de profesionalism, fără vreo picătură de energie care să nu fie pusă în slujba misiunii noastre. Aşa a fost, aşa va fi mereu, oriunde voi lucra!”, a transmis Iordănescu pe Facebook.