S-a găsit înlocuitor pentru Edi Iordănescu: Burleanu îl place foarte mult

S-a găsit înlocuitor pentru Edi Iordănescu: Burleanu îl place foarte mult Edi Iordănescu. Sursa: Facebook

În cazul în care scorul meciului dintre România și Kosovo nu este în favoarea noastră, există riscul ca Edi Iordănescu să își piardă poziția de selecționer al echipei naționale.

Ba chiar se zvonește că Răzvan Burleanu are un noul nume de selecționer al naționalei, pe cel al lui Răzvan Lucescu.

Partida România-Kosovo se va desfășura astă-seară pe propriul teren. Iar în cazul în care nu câștigăm, există posibilitatea să ne diminuăm șansele de calificare la EURO 2024.

Răzvan Burleanu l-ar vrea pe Răzvan Lucescu ca selecționer

Se poate lua în considerare chiar și înlocuirea lui Iordănescu în timp ce își exercită mandatul. Asta în vederea îmbunătățirii performanțelor echipei naționale.

Ne puteți urmări și pe Google News

Răzvan Lucescu este antrenor la PAOK Salonic, în ultimul an de contract. El a mai fost selecționerul României în perioada 2009-2011.

„Știți cine va fi noul selecționer al României, vă spun în premieră, dacă Edi nu va avea rezultate. Vă spun în premieră! Burleanu îl place foarte mult și va face orice să îl pună.

Dacă, Doamne ferește, bate în lemn, nu ne vom califica și nu vom avea rezultate, noul selecționer al României va fi Răzvan Lucescu! Burleanu îl place foarte mult! Îl admiră foarte tare, e fan!”, a dezvăluit Horia Ivanovici.

Conference League. Echipa lui Răzvan Lucescu, printre norocoase

Răzvan Lucescu. Sursa foto Arhiva EVZ

Edi Iordănescu a fost și rămâne o figură controversată pe teren, iar în situația în care echipa națională nu ajunge la turneul final, lucrurile nu ar fi tocmai îmbucurătoare pentru el.

Demisia i-a fost cerută selecționerului în repetate rânduri. În luna iunie a anului trecut, suporterii primei reprezentative a României au cerut demisia selecţionerului Edward Iordănescu. Dar şi preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, la finalul partidei pierdute cu Muntenegru, scor 0-3, în Liga Naţiunilor.

Echipa naţională de fotbal a României a fost atunci  învinsă de selecţionata Muntenegrului cu scorul de 3-0 (1-0), pe Stadionul Rapid-Giuleşti din Capitală, într-un meci din Grupa a 3-a a Ligii B din Liga Naţiunilor la fotbal.

Răzvan Lucescu, apreciat de toată lumea

La aflarea veștii că Răzvan Lucescu ar putea prelua echipa națională, Florin Gardoș, un fost mare fundaș, s-a arătat foarte încântat. El consideră că Lucescu Jr. este printre cei mai buni antrenori cărora le-a fost sub îndrumare în cariera sa.

„E senzațional! E unul dintre cei mai buni antrenori cu care eu am lucrat, l-am prins la echipa națională. În mare, am avut vreo 25 de antrenori în carieră, de când am ajuns la Steaua și când m-am lăsat anul trecut. Și Răzvan Lucescu e în top 3. Și chiar am avut antrenori. Nu spre 1, dar în top 3 e. Că au mai fost câteva nume importante.

Ținând cont cât ne-am chinuit să găsim selecționeri în ultimii ani. S-a încercat și varianta Daum, a fost Mirel de la tineret, de care s-a zis că nu are experiență… Răzvan e top.

Și apropos de asta, am văzut într-un podcast un interviu cu Cosmin Olăroiu care spunea Toată lumea zice că eu nu vin la echipa națională, dar n-am primit nicio ofertă”, a adăugat fostul fundaș.

Și fostul fotbalist Robert Niță e de aceeași părere. El spune că indiferent ce se întâmplă, Iordănescu va pleca.