Selecționerul Edi Iordănescu nu este pe deplin mulțumit de prestația jucătorilor săi din meciul cu Andorra. Tricolorii au încheiat prima partidă din campania de calificiare la Campionatul European din 2024 cu o victorie în deplasare. Echipa națională a câștigat cu scorul de 2-0. Urmează cel de-al doilea meci, pe teren propriu împotriva selecționatei din Belarus.
Chiar dacă tricolorii s-au impus în fața Andorrei cu scorul de 2 – 0 în meciul de sâmbătă seara, selecționerul Edi Iordănescu nu a fost pe deplin mulțumit. El a părut îngândurat, iar la finalul partidei a precizat că mai sunt lucruri de îmbunătățit în jocul de fotbal practicat de elevii săi în campania de calificare la Euro 2024.
„Ne-am atins obiectivul, am venit pentru trei puncte și le-am luat. Ne dă liniște, un rezultat bun, pozitiv, ne așteaptă un drum lung. Obiectivul au fost cele trei puncte, asta e cel mai bun lucru, mai ales că orice debut de campanie după calificări ratate înseamnă presiune. Au fost lucruri care n-au funcționat, am intrat greu în joc, am avut un pic de trac, ne-am căutat ritmul, apoi am marcat și am dus meciul în direcția pe care ne-o doream. Ce nu am vrut și nu vreau să se mai întâmple pe viitor este ca atunci când poți să calci pe accelerație, să eziți să faci asta”, a declarat Edi Iordănescu la finalul jocului.
Între altele, selecționerul a declarat că se aștepta la un număr mai mare de goluri în poarta celor din Andorra. Cu atât mai mult cu cât adversarii din Andorra au jucat cu un om în minus.
„Am intrat cu avantaj la pauză, am înscris și golul de 2-0. Am rămas cu om în plus și trebuia să continuăm să avem atitudine ofensivă, am vrut să mai marcăm, am schimbat ofensiv, învățăm din greșeli, felicit echipa pentru efort, atitudine și că am reușit să ne atingem obiectivul. Cred că ne-am relaxat și nu e ok, ne-am văzut cu om în plus, cu 2-0 pe tabelă și ne-am relaxat, când ai om în plus trebuie să joci, să continui să toci adversarul, să aduci mingi la careu. Am întâlnit un adversar foarte incomod, cu joc la limita regulamentului, foarte agresivi, teren mic, care nu ne-a ajutat”, a declarat Edi Iordănescu după meci.
Iordănescu regretă că nu s-a marcat mai mult
El i-a evidențiat pe cei doi marcatori, regretând că nu au fost marcate mai multe goluri. În opinia sa, mai mulți fotbaliști din echipa națională ar fi meritat să-și înscrie numele pe tabela de scor în dreptul marcatorilor.
„Mă bucur pentru Man și Alibec că au marcat, îmi pare rău că nu au marcat și la celelalte situații avute. Le-am spus asta și în vestiar, trebuie să scoatem maximum din fiecare meci, am fi putut avea mai mulți jucători care să își pună numele pe tabelă”, a subliniat Iordănescu.
Edi Iordănescu cheamă fanii la meciul cu Belarus
În acest context, selecționerul a vorbit și despre viitorul meci, cu Belarus, de la București. Iordănescu Jr. a solicitat suporterilor să vină la meci, astfel încât, naționala să încheie această etapă cu două victorii consecutive.
„Sunt sigur că mergem la București și vom avea sprijin din partea suporterilor și să încheiem cu șase puncte. Fanii contează pentru noi mai mult decât probabil ei își imaginează. Pentru calificare trebuie să învățăm să suferim, să luptăm. Mă bucur că am răspuns bine la intensitatea și agresivitatea adversarului, am pus piciorul, nu ne-am ferit și trebuie să învățăm să și luptăm”, a mai spus Edi Iordănescu.