Un cunoscut cântăreț a fost copleșit de reacțiile negative ale fanilor și și-a șters contul de Twitter după apariția sa episodică în ”Urzeala Tronurilor”

Serialul fenomen ”Urzeala Tronurilor”, așteptat cu sufletul la gură de fanii săi, a debutat în primul episod din noua serie cu un invitat surpriză, cântărețul Ed Sheeran. Acesta însă a stârnit multiple reacții și la o zi după premieră, şi-a şters contul de Twitter.

În timp ce unii fani au fost încântaţi să-l zărească pe starul Ed Sheeran în primul episod din sezonul al şaptelea al "Game of Thrones", alţii nu au reacţionat cu la fel de mult entuziasm, argumentând că apariţia episodică a cântăreţului a fost o notă falsă în universul fantasy al serialului, relatează marţi The Telegraph, citat de Agerpres.

Sheeran a decis să se retragă de pe Twitter după ce a simțit pe pielea lui reacțiile fanilor, însă rămâne activ pe Instagram.

Unii au speculat că decizia ar fi fost motivată de publicarea unui articol de către Buzzfeed, intitulat "24 Tweets Ed Sheeran Will Probably Delete Soon" (24 de tweet-uri pe care Ed Sheeran le va şterge probabil în curând), deşi nu există dovezi certe că solistul ar fi văzut articolul.  

Articolul în cauză conţine o serie de imagini cu unele dintre tweet-urile mai vechi destul de vulgare ale lui Sheeran, dintre care majoritatea datează din 2010, anul în care a împlinit 19 ani, dar şi din 2011 şi 2012.