Specialiștii consideră că nu există alternativă la relaxarea restricţiilor. În luna martie, în Ungaria, 56 de mii de persoane au rămas fără un loc de muncă.
Redeschiderea unităților comerciale în localitățile din provincie se datorează situației sanitare, dar este cel puțin la fel de important și din punct de vedere economic.
Potrivit datelor Biroului Central de Statistică (KSH), în luna martie, în Ungaria, 56 de mii de persoane au rămas fără un loc de muncă.
Premierul Viktor Orbán a anunțat, într-un videclip postat pe Facebook, că din 4 mai, cu excepția Budapestei și județul Pesta, magazinele se deschid cu program normal de funcţionare, clienții vor putea merge la terasele, grădinele restaurantelor și cafenelelor, precum și la ștranduri în aer liber.
Potrivit anunțului Guvernului de la Budapesta, dacă indicele infectării se va îmbunătăți atunci viața poate fi repornită și la Budapesta și în județul Pesta.
Măsurile adoptate sunt verificate la două săptămâni, dar, dacă este necesar, poate fi luată o decizie într-o oră.
Relaxarea restricțiilor de circulație impune, în același timp, și disciplină: distanțarea socială de un metru și jumătate și folosirea măștilor de protecție sunt obligatorii în magazine și în mijloace de transport în comun, a subliniat premierul Viktor Orbán.
Protecția împotriva virusului ar putea intra într-o nouă etapă. Împreună cu dumneavoastră vom încerca să repronim viața în Ungaria. Dar trebuie să procedăm gradual și prin respectarea unui calendar sever, a mai precizat premierul.
Relaxarea restricției de circulație în provincie va contribui la creșterea consumului, respectiv va îmbunătăți comerțul în detaliu și industria, a declarat analistul principal al băncii ING, Péter Virovácz, în cadrul emisiunii intitulate Summa, difuzate de televiziunea publică ungară M1.
Economia ungară are o prezență dominantă la Budapesta şi în județul Pesta
Potrivit analistului principal al băncii ING, aproximaiv 65-70% din economia ungară este legată de Budapesta și județul Pesta, ceea ce însemană că economia poate funcționa la capacitate maximă numai dacă vor fi aplicate măsuri similare și în regiunea cea mai infectată cu coronavirus.
Anumite motoare vor fi repronite, adică putem spune că din cei patru cilindri doi vor fi reporniți în economia ungară, dar tot mai lipsesc doi pentru ca motorul să funcționeze perfect.
Dacă se va redeschide o coafură sau o florărie, nu este sigur că are o importanță din punct de vedere economic. În schimb, pentru antreprenorul respectiv ar putea fi vital, a mai precizat Péter Virovácz.
Trebuie avut în vedere cu orice preț principiul gradualității, a adăugat Dávid Németh. Potrivit analistului principal al băncii K&H, „nu ar fi bine dacă am redeschide brusc țara, iar după ce s-a răspândit virusul am reînchide”. Important ar fi să repornim viața în așa fel încât să reușim să localizăm problemele, iar marea parte a economiei să funcționeze, şi astfel am reuși să păstrăm locurile de muncă și, implicit, veniturile oamenilor.
În provincie viața repornește treptat. Repornirea vieții în 18 județe din Ungaria este salutară și din punctul de vedere al agriculturii, a subliniat economistul Károly Lóránt.
Potrivt expertului, evoluția situaţiei balanţei de plăţi din acest an are o importanță majoră. Firmele multinaționale cu capital străin scot anual din Ungaria în medie un profit de 9 miliarde de euro. În opinia specialistului, trebuie încercat ca o parte din acest profit să rămână în țară.
O nouă eră a început și în Europa.
Pe 1 mai, în Polonia, oamenii au mulțumit personalului medical pentru ținerea sub control a epidemiei de coronavirus printr-o uriașă inimă realizată din lumini.
Pe 4 mai, deschiderea a 11 puncte rutiere de trecere a frontierei dintre Germania și Franța au semnalat normalizarea situației economice.
Repornirea vieţii în țările din Europa de Sud, cele mai afectate de coronavirus, este simbolizată excelent de un frizer portughez care a schimbat tunsoarea unui client ieșit din caratină sub scutul de protecție pentru față.
Potrivit economistului Károly Lóránt, această relaxare simțitoare nu a avut alternativă în Europa. Este clar că din punct de vedere economic această izolare ermetică nu poate fi continuată, deaorece vom genera un declin economic atât de mare, care va fi echivalent chiar și cu un război mondial sau va fi mai rău decât un război.
Așadar, în acest sens trebuie neapărat să repornim viața, care va ajuta economia, a conchis expertul ungar.