Economiile lumii au nevoie de intubare urgentă! România, sufocată de pandemie?

Muncitori poarta masca

Pandemia taie din ce în ce mai acut oxigenul economiilor europene, chiar și în cazul celor mai dezvoltate. În cazul României cu atât mai mult, lucrurile nu stau bine.

Nivelul de stres în cadrul sistemului financiar european, conform indicatorului compozit calculat de Banca Centrală Europeană, a crescut comparativ cu cel înregistrat săptămâna trecută, ceea ce indică faptul că pandemia COVID-19 taie din ce în ce mai acut oxigenul economiilor europene, inclusiv economiile dezvoltate, consideră Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Potrivit instituţiei, tabloul riscurilor pentru valorile mobiliare din UE, emis de ESMA, arată că există în continuare riscul decuplării între evaluarea de piaţă a activelor şi evoluţia economiei reale.

"În al treilea trimestru al anului 2020, pieţele financiare din UE au continuat redresarea, iar preţurile de pe pieţele de acţiuni au crescut şi mai mult. Există semnalele unei diferenţieri sectoriale şi geografice puternice în cadrul pieţelor financiare, sectorul instrumentelor cu venit fix înregistrând creşteri ale preţurilor de-a lungul diverselor segmente cum ar fi pieţele emergente, gradul de investire şi randamentele ridicate.

Retrogradările de rating de credit au încetinit, iar fondurile de investiţii au înregistrat intrări de capital de-a lungul claselor de active, mai ales pentru fondurile de obligaţiuni. Aceste evoluţii, analizate împreună, subliniază riscul continuu al decuplării între preţurile activelor şi fundamentele economice", se precizează într-un comunicat al ASF.

Economia României, contracție de -4,2%

În plan naţional, reprezentanţii instituţiei amintesc ultimele prognoze elaborate de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, potrivit cărora în acest an economia României va suferi o contracție de -4,2%, faţă de anul 2019, pe fondul scăderii activităţii în industrie (-9,1%), agricultură (-21,2%) şi servicii (-2%).

Şi prognozele Fondului Monetar Internaţional şi ale Comisiei Europene privind evoluţia economiei româneşti indică scăderi cu 4,8%, respectiv cu 5,2%, pentru sfârşitul acestui an, în comparaţie cu anul 2019.

Totodată, deficitul bugetar creşte la 96 miliarde lei, 9,1% din PIB, potrivit proiectului de rectificare bugetară. Noua estimare de deficit bugetar se bazează pe o scădere a economiei cu 4,2% în acest an. Potrivit sursei citate, cele 5 miliarde în plus faţă de precedenta estimare de deficit bugetar, de 91 miliarde lei, 8,6% din PIB, reprezintă în principal venituri care nu vor mai fi încasate în acest an, ca urmare a extinderii până la 25 decembrie a facilităţii fiscale de amânare la plată a obligaţiilor fiscale.